V-ați plătit din mână CASS? Ce mai aveți de făcut pentru a fi asigurat la sănătate

V-ați plătit din mână CASS? Ce mai aveți de făcut pentru a fi asigurat la sănătate
Persoanele care au depus la ANAF Declaraţia Unică (D112) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate – adică foștii coasigurați, care trebuie să plătească de la 1 septembrie 2.430 de lei pentru a CASS (detalii aici) nu sunt automat înregistrate ca având acest statut, ci trebuie să ducă documentul la Casa de Asigurări de Sănătate Județeană de care aparțin prin domiciliu.
La Brașov, e vorba de instituții la distanță de nici 100 de metri una de alta. Dar asta înseamnă alt timp pierdut. Totuși, o înlesnire există. Brașovenii pot să trimită documentul însoţit de actul de identitate şi la adresa de e-mail a Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Braşov (ci@casbv.ro), pentru validarea calităţii de asigurat, ceea ce și accelerează procedura.
„În cazul în care este necesară eliberarea adeverinţei de asigurat, vă rugăm să precizaţi modalitatea de transmitere preferată, prin e-mail sau prin poştă. Această procedură simplifică şi accelerează validarea calităţii de asigurat, fără a mai fi necesară prezenţa la ghişeu în vederea asigurării continuităţii în acordarea serviciilor medical”, a precizat Ancuţa Daisa, directoarea CASS Braşov.
Daisa a menționat faptul că, începând cu data de 8 septembrie, programul de lucru cu publicul al compartimentului care gestionează calitatea de asigurat a fost prelungit astfel: de luni până vineri, între orele 8.00 și 20.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

