Sănătate

Update. Ce presupune declararea epidemiei de gripă

 

Autoritățile au constatat că este epidemie de gripă la nivel național. „Putem spune, în acest moment, că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică. Existând o succesiune de cel puţin trei săptămâni epidemice, conform uzanţelor se constată că vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extinderea regională în zona de sud a ţării”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă. „Gripă avem în fiecare an, nu cred că este cazul să ne panicăm”, a precizat ea. Ministrul a mai spus în conferința de presă că decizia închiderii școlilor, după terminarea vacanței, se ia de către inspectoratele locale la nivel local. De asemenea, ea a sfătuit părinții să nu-i ducă pe copii în locuri aglomerate.

Principalele declaraţii:

– Deși aseară aveam o parte din datele pe care DSP le-a transmis inspectoratelor, acestea nu au fost concludente pentru că nu toate spitalele anunțaseră toate cazurile de gripă diagnosticate clinic, astfel încât am refăcut raportul și putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică.
– Existând o succesiune de cel puțin trei săptămâni epidemice se constată că vorbim de o evoluție epidemică a gripei. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere regională în zona de sud și cu focare locale și cazuri sporadice în celelalte zone.
– De la începutul sezonului au fost 54 de decese confirmate cu virus gripal. Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever decât cel precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese mai devreme față de sezonul precedent.
-Diferența este că avem un număr mai mare de cazuri și un număr mai mare de cazuri confirmate clinic. Gripa activează pe tot teritoriul țării, chiar dacă la intensitate diferită.
– Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme ușoare și medii de manifestare.

– „Măsurile pe care Ministerul Sănătății le-a transmis în teritoriu încă de la debutul din 17 ianuarie sunt cele care se aplică și în cazul epidemiei”
– Obiectivul Ministerul Sănătății este reducerea numărului de cazuri severe și decese cu gripă. Măsurile pe care Ministerul Sănătății le-a transmis în teritoriu încă de la debutul din 17 ianuarie sunt cele care se aplică și în cazul epidemiei. Vaccinarea rămâne și în perioada următoare soluția pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
– Specialiștii estimează că această circulație intensă se va menține și în luna februarie. Monitorizarea circulației virusului gripal s-a făcut din octombrie și se va continua până în mai.
– La nivelul Ministerului Sănătății, din cele 1.300.000 doze achiziționate pentru populația din grupele de risc au fost vaccinate 1.286.250 persoane până ieri.
– Ministerul a comandat suplimentar 30.000 vaccinuri, care, începând de mâine, vor fi distribuite în țară la DSP-urile care au solicitat acest lucru.

De asemenea, au mai fost transmise o serie de recomandări suplimentare:
– Astfel, se solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unitățile sanitare, în special în secțiile cu risc, refacerea urgentă a stocurilor cu materiale antivirale necesare pentru tratamentul infecțiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacții pacienților internați, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice și dezinfectante.

– Avem și recomandări pentru populație. Și acestea au fost transmise începând din 17 ianuarie. „Gripă avem în fiecare an. Gripa evoluează în mod ciclic cu număr mai mare sau mai mic de cazuri. Nu cred că e cazul să ne panicăm. Trebuie doar să aplicăm măsurile pe care le am comunicat de la începutul sezonului gripal”.

„În această perioadă, copiii trebuie să evite aglomerațiile, iar vacanța copiilor de săptămâna viitoare credem că va rezolva – în mare măsură – această problemă. Cât privește o eventuală suspendare a cursurilor, după vacanţă, această măsură va fi luată dacă se înregistrează un absenteism de 20% într-o școală sau într-o clasă”, a precizat ministrul.
„Ca măsuri de protecție… apa și săpunul sunt sfinte. Purtați și măști de protecție, dar nu sub nas pentru ca o purtati degeaba. Nu vă duceți copiii în mall-uri în vacanța care urmează”, a explicat prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, în aceeași conferință de presă.

Citiţi şi: 

Epidemia de gripă la nivel naţional, declarată oficial!

BRAŞOV. Numărul cazurilor de gripă s-a dublat într-o săptămână


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button