Sănătate

Update BRAŞOV. Nici ultimul decedat din cauza gripei nu era vaccinat

 

Aşa cum vă anunţam, gripa a mai făcut o victimă la Braşov, în acest sezon. Un bărbat în vârstă de 66 de ani care fusese internat cu simptome de gripă, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, a murit în 24 februarie. Confirmarea oficială a decesului prin gripă a fost făcută astăzi de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Este al treilea deces la Braşov, după o femeie de 55 de ani, care a murit după ce luase gripă de tip A(H1), şi o altă femeie, în vârstă de 60 de ani, care contractase o gripă cu virus de tip B.
Toţi trei aveau condiţii medicale preexistente (afecţiuni cronice grave) şi nu fuseseră vaccinaţi antigripal. De fapt, în cazul ultimei victime, vaccinarea s-a făcut în 16 februarie, potrivit dr. Claudia Bularca, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov. A fost însă prea târziu, căci organismul sexagenarului cu boli cronice nu a mai avut timp să-şi formeze imunitatea. Probabil de aceea, pe site-ul CNSCBT apare nevaccinat.

184 de bolnavi de gripă, 29 internaţi

Pe de altă parte, potrivit datelor centralizate la nivelul DSP, gripa dă în continuare bătăi de cap la Braşov, unde s-a înregistrat un nou record de cazuri înregistrate la medici cu această boală. „Săptămâna trecută am avut 184 de cazuri de gripă confirmate pe criterii clinice, iar 29 de persoane au necesitat internare”, a mai spus dr. Claudia Bularca. Cei mai mulți dintre cei gripați au vârste între 15 şi 49 de ani – 68, şapte fiind internați. 39 de bolnavi sunt din grupa de vârstă 5-14 ani, trei fiind tratați în spital, iar 29 din grupa 50-64 ani, tot trei fiind internaţi. În total, 64 de copii (unul cu vârsta sub un an) au fost diagnosticaţi cu gripă, dintre care şapte (şi bebelușul) au avut nevoie de îngrijire spitalicească.
Specialiştii vă reamintesc că pentru a vă proteja de gripă este necesar să aveţi grijă să vă îmbrăcaţi corespunzător temperaturilor de afară, să vă hidrataţi, să mâncaţi fructe şi legume, iar la primul semn de boală, să mergeţi la medic, pentru a vă fi prescris un tratament adecvat. Dacă deja sunteţi bolnavi şi urmaţi un tratament, sunteţi sfătuiţi să staţi acasă.

Alţi peste 3.200 de bolnavi cu infecţii respiratorii şi pneumonie

Cât despre celelalte afecţiuni specifice sezonului rece, şi acestea sunt într-un număr mare. Astfel, în săptămâna 19- 25 februarie 2018, în statisticile Serviciului de Supraveghere şi Control Bolilor Transmisibile (SSCTB) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, sunt consemnați în total 3.385 de braşoveni cu boli specifice sezonului rece (faţă de 2.876, în săptămâna anterioară). Totuşi, numărul bolnavilor care au avut nevoie de internare a scăzut de la 237 la 220. 2.620 de braşoveni au avut infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 34 au avut nevoie de îngrijiri spitalizate. Spre comparaţie, în săptămâna 12 – 18 februarie, au fost 2.257 braşoveni cu IACRS şi 71 dintre ei au fost internaţi. 1.352 dintre cei diagnosticaţi cu IACRS sunt copii (204 cu vârste sub un an), 22 (opt bebeluși) fiind internați. De asemenea, săptămâna trecută, au fost 581 de cazuri de pneumonie, dintre care 157 persoane au fost internate, în creştere faţă de intervalul precedent, când au fost 447 de cazuri, dintre care 134 internate. Bolnavii de pneumonie sunt și de data aceasta mai mulți din rândul adulţilor – 353, dar dintre cei 228 de copii (68 de bebeluşi) diagnosticaţi cu boala pulmonară, 84 (34 cu vârste sub un an) au avut nevoie de supraveghere medicală permanentă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button