Un adolescent din Brașov a murit de leucemie cu evoluție galopantă, la o lună după al doilea vaccin antiCOVID
Cazul a fost făcut public de medicul pediatru Damian Baciu, pe national.ro
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din județul Brașov, a murit la o lună după a doua doză de vaccin antiCOVID-19, fiind internat de urgență cu leucemie acută limfo-mieloblastică, cu o evoluție fulgerătoare nefirească, potrivit national.ro, care îl citează pe medicul pediatru brașovean Damian Baciu.
„Eu am aflat de situația acestui copil de la colegi, de la cadrele medicale din Spitalul de Pediatrie din Brașov. Situația este foarte gravă, aici nu avem niciun fel de dubiu. Este absolut surprinzător și nefiresc faptul de a nu face legătura între administrarea vaccinului și această afecțiune gravă, organică, la un adolescent sănătos. Cei de la Spitalul de Pediatrie din Brașov nu au căutat ceea ce trebuia, nu exista interesul, și chiar dacă ar fi făcut acest lucru s-ar fi mușamalizat. Băiatul de 16 ani era un copil sănătos, nu a fost niciodată internat, nu a avut probleme deosebite de sănătate, nu a avut boli cronice. Provine dintr-o familie care, prin ianuarie-februarie, a fost infectată cu Covid, părinții au avut ceva simptomatologie, dar nu a fost nevoie de internare, dar băiatul nu a avut niciun semn clinic de boală. Apoi s-au vaccinat toți membrii familiei, inclusiv băiatul de 16 ani, în luna aprilie a acestui an cu prima doză, iar în 18 mai cu a doua doză. La 4 zile de la a doua doză, pe 22 mai, băiatul a fost internat în Spitalul de Pediatrie Brașov, cu semne clare de afectare medulară, iar diagnosticul de leucemie acută limfo-mieloblastică a fost pus destul de repede, pentru că toate cele trei linii celulare din sânge erau afectate”, a declarat dr. Damian Baciu, pentru sursa citată.
În timpul internării, s-ar fi constatat că adolescentul avea imunitate pentru că trecuse prin boală, deci nu mai era nevoie de vaccin.
„În timpul internării în spital, acest copil a fost testat immunologic și i-au găsit anticorpi IgG, anti-SARS-Cov-2, deci făcuse boala subclinică și avea anticorpi. Acest copil nu trebuia vaccinat, nu avea nicio logică vaccinarea, cum să vaccinezi un copil care a trecut prin boală, care are apărare imunitară? Anticorpii sunt de două feluri, când ai o infectare recentă ai IgM-urile și IgG-urile. IgM-urile apar primele, iar IgG-urile apar mai târziu, dar sunt cu evoluție mai lungă. Dacă anticorpii erau de la vaccine i s-ar fi depistat IgM-uri, pentru că sunt primele care apar. Dar cum el a avut boala prin ianuarie-februarie, IgM-urile s-au estompat și au rămas doar IgG-urile. Deci copilul acesta avea apărare”, a explicat medicul pediatru, pentru national.ro.
„Cu ani în urmă am lucrat la Centrul de Oncologie Pediatrică de la Institutul Fundeni și am văzut toată patologia canceroasă la copii. Niciodată însă nu am văzut o evoluție fulminantă, fulgerătoare a leucemiei. Acest copil, de când i s-a pus diagnosticul, într-o lună a fost mort, deși i s-au făcut toate tratamentele din protocol. Autopsia nu s-a făcut, deși era obligatorie. Părinții copilului au refuzat să accepte autopsia, că erau necăjiți, dar oarecum împăcați. Nu erau revoltați sau să spună ceva”, a mai afirmat dr. Damian Baciu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.