Ulcerul – boala stresului

Ulcerul este o boala destul de frecventa, putand fi intalnita la toate varstele, de la copii pana la varsta a treia. Din totalul de persoane internate intr-o sectie cu profil de interne, aproximativ 25% sunt cazuri de boli digestive, dintre care jumatate sunt bolnavi de ulcer. Internate in spital sunt doar cazurile de complicatii ivite in evolutia bolii si cei care se afla in perioada acuta si trebuie sa fie tinuti sub supraveghere.
Gastric si duodenal
Boala ulceroasa poate avea doua forme: ulcerul gastric si ulcerul duodenal. Cauza acestor afectiuni este una complexa. In general, mecanismul de producere a ulcerului este cunoscut, dar, ca problema deosebita in ultimul deceniu, s-a observat rolul unui agent microbian in aparitia bolii. Unele medicamente luate in mod frecvent pot duce la agravarea situatiei. Astfel, tratamentul cu cortizon sub diverse preparate, antiinflamatorii, coagulante, poate modifica factorii de protectie a mucoasei gastro-duodenale.
Leziunile stomacului
In general, exista o predispozitie genetica in imbolnavirea de ulcer, celulele care secreta acidul clorhidric fiind modificate numeric. Factorii de agresiune asupra mucoasei stomacului pot fi interni si externi. Factorii interni sunt reprezentati de: secretia acida gastrica, secretie ce produce leziuni ulcerative asupra mucoasei, secretia de gastrina, un hormon ce stimuleaza secretia acida a stomacului, si refluxul de bila din duoden in stomac, care inlatura bariera protectoare de mucus.
Factorii externi care influenteaza aparitia si evolutia ulcerului sunt: medicamentele, alimentele cu actiune agresiva asupra mucoasei (condimentele, grasimile, sosurile, unii conservanti care contin acid salicilic), consumul de alcool, fumatul si consumul exagerat de cafea.
Pe langa acestia, un rol important il detine stresul in special, prin dereglarea mecanismului de secretie gastrica si intarzierea evacuarii stomacului. Stresul intervine astfel ca un factor agravant in producerea si mentinerea ulcerului.
Simptomele bolii
Simptomatologia ulcerului este in prezent destul de atipica, in sensul ca in prezent sunt cunoscute mai multe afectiuni care prezinta simptome foarte asemanatoare cu cele ale ulcerului. Aceste afectiuni sunt gastritele cronice si boala de reflux gastro-esofagian. De multe ori, ulcerul se asociaza cu alte afectiuni, cum ar fi afectiunile pancreatice, cele ale colecistului, ale ficatului si ale intestinului gros si subtire. Acest lucru face ca ulcerul sa fie mai greu de depistat. Principalele simptome ale ulcerului sunt: durerea, care difera in functie de felul ulcerului (gastric sau duodenal), arsurile retrosternale, meteorismul (balonarile), disconfortul post-alimentar, tulburarile de tranzit intestinal (diaree sau constipatie). Aceste simptome trebuie sa oblige bolnavul sa se prezinte de urgenta la medic pentru investigatii.
Cele mai importante complicatii care pot aparea sunt, in ordinea frecventei, hemoragiile gastro-duodenale, perforarea stomacului, stenoza stomacului (blocarea, inchiderea lui) si, uneori, transformarea maligna (tumorala), intalnita in cazul ulcerului gastric.
Tratament naturist
Acum 40 de ani s-a descoperit in banala varza existenta unei vitamine: Vitamina U, supranumita si „actorul antiulceros”. Rezultatul tratamentului impotriva ulcerului gastro-duodenal cu ajutorul acestei vitamine este de cele mai multe ori spectaculos. Tratamentul consta in prepararea zilnica a unui pahar de suc, prin presarea sau mixarea unei verze de marime medie. Dupa ce s-a preparat sucul pentru o zi, paharul se tine la frigider. Se bea cate o treime de pahar intre mesele principale ale zilei. Ulcerul duodenal se poate vindeca si cu ajutorul cartofilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






