Toxină descoperită într-un sortiment de suc vândut de Lidl! Clienţii, sfătuiţi să returneze produsul

Produsul „Cămara nostră suc de mere şi sfeclă roşie”, 2 litri, cu data de valabilitate 24 ianuarie 2019, a fost rechemat preventiv de producătorul român SC Mărul Argintiu SRL, după ce a fost depistată toxina Patulină într-o probă.
„Patulina poate avea efecte toxice asupra organismului uman. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această rechemare şi să nu consume produsul în cauză”, se menţionează într-un document publicat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Produsul a fost vândut de Lidl Romania, până când a fost emisă atenţionarea şi a scos de la vânzare. Clienţii care au apucat să cumpere astfel de suc îl pot returna la orice magazin Lidl, primind banii înapoi, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Alte produse vândute de Lidl Romania sau de producătorul SC Mărul Argintiu SRL nu sunt afectate de rechemare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

