Sănătate

(STUDIU) Creşte speranţa de viaţă, dar oamenii sunt bolnavi mai mult timp

Japonia face excepţie, având speranţa de viaţă sănătoasă de 73,4 ani!!!

 

Speranţa de viaţă a oamenilor a crescut la nivel mondial, dar, în acelaşi timp, s-a lungit perioada în care aceştia sunt bolnavi, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet şi preluat de Reuters.
Astfel, speranţa de viaţă sănătoasă nu a crescut semnificativ, oamenii trăind mai mult timp cu boli şi handicapuri. Cercetarea a fost condusă de Theo Vos, profesor la Institute of Health Metrics and Evaluation din cadrul University of Washington.
Principalele constatări ale studiului au fost că speranța de viață la nivel mondial pentru ambele sexe a crescut cu 6,2 ani — de la 65,3 ani în 1990 la 71,5 ani în 2013. Dar, speranța pentru o viață sănătoasă a crescut cu 5,4 ani, doar de la 56,9 ani în 1990 la 62,3 ani în 2013.

În unele zone, incluzând Africa de Sud, Paraguay și Belarus, speranța de viață sănătoasă chiar a scăzut. Locuitorii din Botswana și Belize au înregistrat un declin al speranței la o viață sănătoasă cu doi ani, respectiv cu 1,3 ani. În schimb, locuitorii din Nicaragua și Cambodgia trăiesc în stare bună de sănătate, în medie, cu 14,7 ani, respectiv, 13,9 ani mai mult decât în anul 1990.

În 2013, cea mai mică speranță de viață sănătoasă din lume a avut-o Lesotho, de numai 42 de ani, iar cea mai mare speranţă de viaţă sănătoasă a avut-o Japonia, ajungând la 73,4 ani, conform Reuters.
În vizor au fost 188 de ţări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare