Sorina Pintea, explicaţii despre cazul pacientei cu arsuri grave care a fost transferată cu avionul de la Brașov la Iași
Femeia în vârstă de 61 de ani care a fost transferată cu un avion SMURD de la Braşov la Iaşi, joi seară, având arsuri pe aproape jumătate de corp, a fost internată mai întâi în Slatina, în judeţul Olt.
Astfel, au trecut două săptămâni de la momentul în care a suferit arsurile, cu lichid fierbinte şi cel în care a fost operată.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat astăzi că pacienta a fost subevaluată în Slatina şi că, din cauza infecţiei, nu s-a putut aplica grefa de piele imediat, dar că medicii specialişti în arsuri şi-au făcut treaba.
„A ajuns la Braşov, ea fiind subevaluată la Slatina. A ajuns la Braşov cu arsură 30% pe suprafaţa corpului, grad intermediar, dar arsura era 45%, grad III”, spune Sorina Pintea.
„Nu s-a făcut nimic greşit la Braşov, dimpotrivă. La Iaşi pacienta a fost transferată, i s-a făcut grefă, 8% din suprafaţă, ea e stabilă în acest moment, este în Unitatea de Arşi”, a precizat ministrul Sănătăţii, conform mediafax.ro.
Ministrul demis al Sănătăţii a precizat faptul că la Braşov pacienta a fost tratată sub anestezie în sala de operaţii de aproximativ cinci sau şase ori, întrucât, în ziua în care a ajuns la Braşov i-au fost luate probe bacteriologice, confirmându-se astfel existenţa unei infecţii.
„Medicii de la Braşov au spus că în aceste condiţii grefa de piele nu era posibilă, prin urmare tratamentele care i s-au făcut au fost corespunzătoare. Să nu uităm că la Braşov există patru paturi de mari arşi, spitalul e în reorganizare şi oricum, erau trei pacienţi cu arsuri. Doctorul Grigorescu (Dan Grigorescu – n.r.) de la Braşov a primit această pacientă, pentru că Iaşiul avea probele neconforme şi nu puteam să o trimitem la Iaşi. Deci din start am spus că trebuie să i se acorde îngrijirile de specialitate undeva repede, astfel încât să putem să o transferăm în condiţii de siguranţă acolo unde sunt paturi. La Braşov erau deja doi pacienţi mari arşi, unul dintre ei a fost transferat în terapie intermediară până când această pacientă a fost îngrijită”, a completat aceasta.
În momentul în care probele au fost conforme, pacienta a fost transferată la Iaşi.
„Eu am discutat cu medicii din Braşov, cu medicii din Iaşi, fiecare şi-a făcut treaba (…) pacienta practic a fost trimisă la Braşov pentru o perioadă scurtă, până când vin probele de la Iaşi, dar s-a constatat că a fost subevaluată şi cu acinetobacter, nu s-a putut face grefa de piele sau operaţia de grefă la Braşov pentru că nu poţi opera un pacient infectat, dar sub anestezie generală i s-a făcut tratamentul în sala de operaţie”, a conchis Pintea.
Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a început verificările la Spitalul din Slatina, după acest caz.
Mihai Grecea, supravieţuitor al incendiului din clubul Colectiv, spune că femeia în vârstă de 61 de ani trebuia internată într-un centru de arşi din străinătate din primul moment.
CITIŢI ŞI:
Femeie arsă pe jumătate din corp, transportată cu avionul de la Brașov la Iași
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.