Sănătate
Şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, declarat incompatibil de către ANI
Un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, timp de patru ani, ocupând mai multe funcţii, simultan.
În fapt, conform Agenţiei Naţională de Integritate, „Bizo Aurel s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan cu funcția de șef al Secției Clinice de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și funcția de administrator al S.C. NEFROCARE DJ S.R.L. (în perioada 02 iunie 2011 — 05 aprilie 2013) și al S.C. DIA MEDICAL S.R.L. (în perioada 18 februarie 2011 — 21 aprilie 2015).
Reprezentanţii ANi au precizat că Aurel Bizo a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază şi că a depus la dosar un punct de vedere, în exercitarea dreptului de apărare.
„Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, au menţionat reprezentanţii ANI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.