Sănătate

Scandalul dezinfectanţilor. Hexi Pharma a solicitat intrarea în insolvenţă

 

Problemele cu dezinfectanţii continuă. Anchetele jurnalistice arată cum s-au irosit banii pe laboratoarele medicale. 16 rezultate de teste de la laboratoare vor ajunge azi la premierul Dacian Cioloș. Între timp, Hexi Pharma (implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi) a solicitat, în instanţă, intrarea în insolvenţă

„Statul român a finanțat din bani publici Unilab, dar cel care pune azi pe biroul premierului Cioloș primele 16 teste de concentrație este tot laboratorul uitat Icechim!

Cele 16 rezultate vor ajuta spitalele să afle ce produse trebuie să elimine rapid ca să protejeze pacienții. La rându-i, Gazeta va prezenta și alte analize, păstrate tocmai pentru ca nimeni să nu poată mușamaliza subiectul“, informează tolo.ro. Jurnaliştii care au făcut anchetele arată că „deși diluarea dezinfectanților Hexi Pharma a fost sesizată de laboratoare din Germania, Franța și Ungaria, doar Gazeta a publicat un buletin de analiză, din România, care arată falsificarea rețetei pentru Suprasept“.

Firma Hexi Pharma a solicitat Tribunalului Bucureşti demararea procedurii de insolvenţă. Dosarul a fost înregistrat la data de 10 mai, conform Mediafax. Amintim că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat ieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care se fac investigaţii în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.

Procurorii au început urmărirea penală in rem pentru „zădărnicire a combaterii bolilor“ şi „falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse“ în cazul dezinfectanţilor din spitale.

Citiţi şi:

Braşov. Aproximativ 15 persoane au protestat împotriva corupției din sistemul de sănătate. Godină, la datorie

EXCLUSIV. Spitalul Clinic de Copii, DEZINFECTAT în continuare cu produsele din gama HexiPharma

Brașovenii, dezinteresați de sănătatea lor. Foşti sau viitori internaţi, petrec

Protest la Brașov. „Corupția ucide. Cât îi mai lăsăm?”

ALERTĂ. Brașov. Poliția și DSP, în CONTROL la Spitalul de Copii din Brașov

ALERTĂ. Update. Descinderi la Spitalul Clinic de Copii Brașov, pentru a doua zi consecutiv. Poliția și DSP ridică mai multe documente


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare