Sănătate

RISC MAJOR: România ocupă unul din primele locuri din Europa la obezitate infantilă

 

Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății și ale unor instituții europene de profil, România se clasează pe locurile 2-3 în Europa în ceea ce privește incidența cazurilor de obezitate infantilă. Un copil român din doi are probleme cu greutatea, iar între 3 și 4 copii din 10 sunt obezi. De asemenea, prevalența obezității la copiii cu vârste de până la 8 ani se apropie de 30%. În 3 din 4 boli juvenile, obezitatea este un factor de risc. În ultimii șase ani, numărul copiilor cu obezitate a crescut cu peste 10 procente. 

Specialiștii afirmă că principala cauză a acestei situații o reprezintă lipsa educației nutritive în rândul părinților și al copiilor, astfel încât în dieta acestora din urmă se regăsesc în proporție mare produse de tip fast-food, precum și alimente și băuturi cu un conținut mare de zahăr. O altă cauză este sedentarismul, pentru foarte mulți părinți fiind mai comod să-și lase copiii la televizor sau la calculator în loc să-i determine să facă mișcare.  

În Uniunea Europeană aproximativ 15 milioane de copii sunt supraponderali, numărul acestora fiind în creștere anuală cu circa 400.000.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button