Primăria BRAȘOV luminată în roz, ca semnal de alarmă. GALERIE FOTO
De regulă preferă albastrul, însă astăzi au ales, cel puțin pentru câteva ore, rozul. Este vorba despre femeile liberale din Brașov, care s-au alăturat campanei pentru prevenția cancerului la sân, astăzi, 1 Octombrie, fiind și Ziua Internațională a Luptei împotriva Cancerului la Sân.
Astfel, pentru a atrage și mai mult atenția și a îndemna femeile de toate vârstele să meargă la controale medicale periodice, femeile din OFL Brașov au solicitat ca Primăria, instituție într-o clădire vizibilă, fiind în mijlocul orașului, să fie luminată puternic, timp de o jumătate de oră cel puțin, cu reflexii roz.
Între timp, au fost împărțite broșuri cu câteva informații și sfaturi medicale, totul pentru a le îndemna mai ales pe tinere să se îndrepte spre medic dacă: pierd în greutate mai mult de 5 kilograme, fără vreun efort susținut, au o formă de oboseală ce pare cronică și mai ales dacă simt formarea unui nodul la sân.
Sepcialiștii spun că autopalparea este o formă de evaluare fizică a sânilor în vederea identificării unor anomalii de structură. Orice femeie poate efectua acest control o dată pe lună, după pragul vârstei de 20 de ani.
Prin autopalparea sânilor se pot identifica în timp util chisturi, noduli, tumori sau alte modificări ale țesutului mamar. Circa 40% din cazurile de cancer mamar diagnosticate sunt detectate de femei care își fac astfel de controale și care au identificat singure apariția unui nodul.
Sfaturi:
Fiți atente la apariția unor noduli, modificarea dimensiunii sau formei sânilor, secreția-sângerarea la nivelul mameloanelor, neregularități sau iritații ale pielii la nivelul sânilor sau mameloanelor.
Dar mai bine du-te să-ți spună medicul că ești bine!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.