Sănătate

Post de director medical, scos la concurs în județul Brașov

Post de director medical, scos la concurs în județul Brașov. Spitalul din Victoria organizează concurs pentru funcția de director medical. Contractul va fi pe perioadă determinată (de 4 ani). Cei interesați de post pot depune dosarele până pe 18 aprilie, orele 15.00.

Se va face o verificare a dosarelor. Apoi, candidații care vor trece de verificare vor da test-grilă/ lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului. O altă probă constă în susţinerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului. Ultima probă este cea a interviului. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de 4 mai.
Dosarul de înscriere se depune la sediul spitalului din str. Băii nr. 2, la secretarul comisiei de concurs.
Candidaţii al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestaţie în cel mult 24 de ore de la data afișării rezultatului verificării.
Probele de evaluare se notează cu note de la 1 la 10.


Testul-grilă/lucrarea scrisă de verificare a cunoştinţelor se desfăşoară pe durata a cel mult 3 ore.
Candidaţii îşi aleg tema pentru proiectul de specialitate din cele stabilite de comisia de concurs, prin publicaţia de concurs şi îl depun odată cu înscrierea la concurs.
Proiectul de specialitate trebuie să fie realizat individual de către candidat, să rezolve problemele solicitate într-un volum de maximum 8-10 pagini tehnoredactate pe calculator cu fonturi de 14 şi trebuie să fie depus la înscriere.

Mai multe date – aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare