Sănătate

PERFORMANŢĂ. Vas sangvin artificial de grosimea unui fir de păr, dezvoltat de cercetătorii japonezi

 
Cercetătorii japonezi au reuşit să dezvolte cel mai subţire vas sangvin artificial creat vreodată, prin această reuşită sperând să revoluţioneze chirurgia, conform EFE. Vasul de sânge are un diametru de 0,6 milimetri şi a fost conceput de o echipă de cercetători de la Departamentul de Inginerie Biomedică de la Centrul Național Cerebral și Cardiovascular, după cum informează agerpres.ro. În fruntea echipei s-a aflat profesorul Yasuhide Nakayama.
Oamenii de ştiinţă au explicat că, pentru a obţine vasul de sânge, a fost introdusă o tijă subţire ca un fir de păr în corpul unui şoarece şi că au lăsat-o acolo două luni, timp în care a fost coperită de colagen. Ulterior, obiectul străin a fost retras, fiind format un fel de tub. După şase luni, vasul a fost transplantat într-o arteră, care funcţionează normal, în prezent.
Prin această reuşită, se doreşte înlocuirea vaselor artificiale din materiale fluoroplastice cu ţesuturi pe care le generează corpul uman. Echipa profesorului Nakayama speră ca aceste microvase să permită inserții mai complexe în zonele sensibile ale organismului. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button