Sănătate

Parlamentul francez a autorizat sedarea profundă a bolnavilor în fază terminală

 
Parlamentul francez a autorizat, ieri seară, sedarea profundă a bolnavilor în fază terminală, acesta fiind primul pas spre luarea în considerare – fără să redeschidă dezbateri privind eutanasierea sau sinuciderea asistată -dorinţele pacienţilor aflaţi în suferinţă, la finalul vieţii. 
Parlamentarii au votat aproape în unanimitate proiectul de lege care autorizează „sedarea profundă şi continuă” până la deces a bolnavilor în fază terminală care solicită acest lucru. Ministrul Sănătăţii francez, Marisol Touraine, apreciază că este un „un progres istoric”. 
Folosirea calmantelor şi a sedativelor va fi permisă, chiar dacă se scurtează, astfel, viaţa pacientului. În cazul bolnavilor care nu-şi mai pot exprima dorinţele, vor fi consultaţi membrii familiei lor.
Un sondaj realizat anul trecut a scos la iveală că 96% dintre francezi sunt de acord cu sedarea până la deces a pacienţilor în fază terminală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare