Sănătate

Nu dormi suficient?! Rişti să răceşti (STUDIU)

 
Persoanele care nu dorm suficient au un risc de patru ori mai mare să răcească decât cele care se odihnesc suficient, potrivit unui studiu preluat de AFP. 164 de voluntari au acceptat să fie expuşi unor virusuri care provoacă răceala, în timp ce li s-au înregistrat obişnuinţele de somn. Subiecţii au fost supuşi mai întâi unui control medical şi au răspuns unor întrebări, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată avea în vedere anumiţi factori precum stresul, caracterul sau consumul de alcool şi tutun. În plus, în săptămâna dinaintea începerii studiului efectiv, subiecţilor le-au fost urmărite obişnuinţele de somn. 
Studiul efectiv a constat în administrarea virusurilor, prin picături nazale, şi prelevarea de eşantioane, zilnic, timp de o săptămână, pentru a observa cum se dezvoltă virusul. Astfel, s-a constatat că persoanele care dormiseră mai puțin de șase ore pe noapte în săptămâna precedentă prezentau de 4,2 ori mai multe riscuri de a răci decât cele care beneficiaseră de nopți de somn de peste șapte ore. Voluntarii care dormiseră mai puțin de cinci ore pe noapte erau expuși chiar de 4,5 ori mai mult riscului de a se îmbolnăvi.
Studiul a fost coordonat de Aric Prather (University of California, San Francisco -UCSF) şi a fost publicat în revista americană Sleep. 
În cadrul cercetării, s-a ţinut cont de vârsta persoanelor, de nivelul lor de stres, de rasă, de educaţie, venituri etc.. „Cu toți acești parametri avuți în vedere, cantitatea de somn era cel mai important factor”, a subliniat Aric Prather.
Alte studii puseseră deja în evidenţă legătura dintre lipsa somnului şi unele boli cronice, moarte prematură ori risc ridicat de accidente rutiere. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare