Noutăți în serviciile de sănătate oferite asiguraților
Contractul-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 are norme noi în acest an. Acestea au fost publicate, deja, în Monitorul Oficial, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Braşov îi cheamă pe furnizorii braşoveni să semneze actele adiţionale, valabile de la 1 aprilie până în 31 decembrie 2017. Calendarul şi actele necesare, furnizorii le pot găsi pe site-ul CASJ Braşov. În prezent, sănătatea funcţionează pe actele adiţionale la normele metodologice date în 2016, ce au fost prelungite până în 31 martie 2017.
20 de bani în plus pe cap de asigurat
Normele pentru acest an de Co-Ca vin cu câteva noutăţi. Astfel, pentru medicii de familie, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei. Tot 2,2 (de la 2,1) va fi şi valoarea minim garantată a punctului pe serviciu pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate şi pentru acupunctură.
Analize noi pentru copii
Totodată, în cadrul serviciilor medicale preventive şi profilactice, pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste 6 ani cu indicele de masă corporală (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc investigaţiile TSH şi FT4, iar investigaţia „colesterol total” se înlocuieşte cu investigaţia „LDL colesterol”. Pentru adulţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani se introduce investigaţia „LDL colesterol”. De asemenea, medicii de familie pot recomanda investigaţiile paraclinice feritină serică, gama GT şi osteodensitometrie segmentară (DXA). „Pentru evitarea suprapunerilor de tratamente, medicii de familie vor consemna pe biletele de trimitere pentru specialităţi clinice/internare data şi perioada pentru care a fost eliberată ultima prescripţie medicală şi tratamentul prescris, dacă este cazul”, precizează reprezentanţii CNAS.
Dacă asiguraţii reclamă CAS că nu li se respectă dreptul la libera alegere a medicului de familie, acestea vor elimina reclamantul de pe lista medicului de familie la care nu doreşte să fie înscris.
Stomatologie decontată pentru cei până în 26 de ani
Pentru medicina dentară, se introduce decontarea 100% a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din muncă (înainte, procentul de decontare era de 60%).
Servicii noi de spitalizare de zi
Pentru asistenţa medicală spitalicească se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată şi bronhoscopia asociată ecografiei. Pentru fundamentarea tarifului pe caz rezolvat/serviciu în regim de spitalizare de zi se introduce modelul de pacient. Se modifică şi modalitatea de decontare a serviciilor medicale paliative acordate în regim de spitalizare continuă, în sensul decontării zilelor efective realizate lunar/trimestrial (anterior, decontarea se făcea după externarea pacientului). În lista spitalelor finanţate în sistem DRG se introduc cinci noi unităţi sanitare private cu paturi.
Bani mai mulţi pentru îngrijiri la domiciliu
Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 3. Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3). Pentru claritate, s-a precizat că în tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci şi costurile de transport la domiciliul asiguratului.
Pentru dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manşon de silicon şi cele de gambă modulară cu manşon de silicon, acordate pentru amputaţia membrului inferior, ca urmare a complicaţiilor diabetului zaharat sau a afecţiunilor neoplazice vor putea fi recomandate şi de medicii din specialităţile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.