Sănătate

Neasigurații la Sănătate vor avea aceleași drepturi ca asigurații / Cine plătește serviciile medicale

Neasigurații la Sănătate vor avea aceleași drepturi ca asigurații / Cine plătește serviciile medicale

Dr. Valeria Herdea, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri de lucru cu profesioniştii din sănătate, că se doreşte semnarea unui nou contract-cadru începând cu data de 1 iulie 2024.

Aceasta a precizat că acest contract-cadru va avea cam aceleaşi valori ca şi cel actual și vor exista o serie de modificări, dar „nu spectaculoase”.

Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună – nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc – vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem”, a declarat Valeria Herdea, potrivit Agerpres.

Să ştiţi că în sistemul medical, întâmplător sau nu, există şi bani. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să-şi dezvolte serviciile. La 1 iulie 2023, contractul nou pentru care s-a muncit de la Colegiul Medicilor, dar eram pe partea cealaltă a mesei, şi-a propus să aducă şi serviciile în atenţia noastră şi să poată fi remunerate (nota red. – la acel moment a fost majorată valoarea de decontare a punctelor acordate medicilor de familie și din ambulatoriu). Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate – şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii -, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, a mai precizat șefa CNAS.

Deficit de medici de familie

Valeria Herdea spune că, deși cunoaște sistemul, și ca pacient, și ca medic, există multe probleme, iar acum se concentrează pe găsirea soluțiilor.

„Haideţi să vă spun cum stăm. Avem la acest moment 10.070 de medici aflaţi în contract, medici de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală de ambulatoriu 3.473 de contracte avem, în asistenţă de paraclinic 1.059, spitale civile 372, spitale private 342 (…).
La capitolul în care lucrăm noi, cei mai mulţi, prezenţa medicului de familie, arată aşa: există 1.529 de locuri de medic de familie neocupate, 190 de localităţi fără puncte de lucru, fără medic de familie, deci total lipsit de asistenţă medicală – 1.043 de localităţi cu deficit din punct de vedere al prezenţei medicului de familie
”, a mai spus șefa CNAS.

Cifrele sigur că pot continua şi am să vă mai spun ceva. La acest moment am cerut 90 de miliarde de lei, am obţinut 62 (miliarde, n.r.), la bunuri şi servicii avem 44,5 miliarde, 30% la spital, 8% la medicina de familie, 6% la ambulator, 1% la stomatologie. Avem în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 17 programe curative. Programele de prevenţie sunt la Ministerul Sănătăţii”, a încheiat dr. Valeria Herdea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Victoria
7 luni în urmă

Ce mizerie! Cică scrie în constituție că toți suntem egali. La muncă, nu se aplică asta? Cum naiba să fie egal unul care muncește cu un cocalar puturos asistat social? Incredibil ce fac ăștia!

Willy
7 luni în urmă

Eu stiam ca cine munceste are iar cine nu muncese nu are. Iar treaba cu Constitutia sta asa: suntem toti egali, dar la nastere. Pe parcurs ne diferentiem. Harnicii cu harnicii, putorile cu putorile. Cinstitii cu cinstitii, pesedistii cu pesedistii.… Citeşte mai mult »

Back to top button