Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Braşov

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat astăzi că nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România şi că în stoc sunt aproximativ cinci milioane de flacoane, existând doar probleme punctuale, precum cea de la Brașov, unde va trimite Corpul de Control.
El a menţionat că la Braşov există datorii de peste 500.000 de lei la distribuitorii de ser, iar aceştia nu mai livrează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
„În momentul de faţă, nu există o lipsă acută de ser în România. Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de volumul flacoanelor, fie că vorbim de 250, de 500 sau un litru, există. Avem undeva la cinci milioane de flacoane în stoc. Există într-adevăr situaţii punctuale, cum ar fi cea de la Braşov, unde domnul manager are datorii de peste 500 de mii lei pentru distribuitorii de ser, motiv pentru care aceştia nu mai livrează serul în acel spital.
Şi mai există alte situaţii izolate, dacă pot spune aşa, în care managerii au ales să ocolească sistemul de licitaţii publice şi să încheie acorduri cadru pe mai mulţi ani pentru serul fiziologic şi să semneze contracte de atribuire directă. Ori, această situaţie a dus la discontinuităţi. Voi retrimite corpul de control la Braşov”, a declarat Rogobete, citat de news.ro.
„Ţinând cont că domnul manager de la Braşov nu reuşeşte să asigure nici măcar ser fiziologic pentru spitalul pe care îl coordonează, eu cred că autoritatea locală în subordinea căruia este spitalul ar trebui să ia atitudinea urgentă”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

