Sănătate

Ministrul Sănătății recunoaște: „Încă, infecţiile asociate asistenţei medicale sunt subraportate în România”

  • alexandru--rafila.jpg

Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România, după cum a declarat ministrul Sănătății, astăzi, la o conferinţă de specialitate.

„Încă, infecţiile asociate asistenţei medicale sunt subraportate în România. Ne apropiem de 1% din proporţia de pacienţi externaţi, dar suntem încă departe de media Uniunii Europene, nu pentru că ne-am dori să avem mai multe infecţii, dar ne dorim să ştim realitatea şi să încercăm infecţiile măcar invazive, bolile invazive cu bacterii multirezistente să apară cât mai rar în spitalele româneşti şi lucrul acesta are influenţă foarte bună şi asupra mortalităţii”, a afirmat Rafila, conform presei centrale.

Potrivit ministrului, un alt obiectiv este reducerea consumului de antibiotice, precum şi schimbarea structurii administrării acestora, scrie Agerpres.

„De asemenea, să ajungem cu spitalele din România să putem să facem un diagnostic microbiologic de bună calitate care ar putea să fie favorizat şi de faptul că există, în sfârşit, după 30 de ani şi în România specialitatea de microbiologie medicală aşa cum a existat înainte şi cum există în toate ţările din Uniunea Europenă”, a explicat Alexandru Rafila.

El a arătat că rezistenţa la antimicrobiene este un fenomen care a generat o abordare multisectorială, conform g4media.ro.

Alexandru Rafila a participat la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, în colaborare cu Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” şi cu Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, în cadrul proiectului „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare