Sănătate

Ministerul Sănătăţii. Proceduri pentru redirecţionarea unor cantităţi de imunoglobulină din străinătate pe piaţa din România

 

Producătorii de imunoglobulină au dat asigurări, în cadrul discuţiilor care au avut loc astăzi la Ministerul Sănătăţii, că vor demara, începând din această lună, procedurile pentru „redirecţionarea pe piaţa din România de pe celelalte pieţe europene a unor cantităţi de imunoglobulină necesare în tratarea imunodeficienţelor primare şi a bolilor autoimune”, informează Ministerul Sănătăţii.

Totodată, producătorii au informat despre faptul că apariţia unor discontinuităţi în procesul de fabricaţie a imunoglobulinei sunt cauzate în special de lipsa materiei prime.

„Autorităţile române vor lua în calcul intenţia de a stabili, împreună cu reprezentanţii producătorilor de derivate din plasmă, procedurile şi condiţiile în care se poate colecta plasma de la donatori români pentru a fi folosită ca materie primă de către companiile producătoare de imunoglobulină. Prin asigurarea materiei prime, România poate reduce considerabil costurile de achiziţie a acestor produse şi ar asigura continuitatea produselor pe piaţă”, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.

În urma declanşării Mecanismului de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO, aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem şi caută soluţii pentru a sprijini România.

Echipa de conducere a Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit astăzi cu cele cinci mari companii producătoare de imunoglobulină umană reunite în „Asociaţia producătorilor de plasmă şi produse plasmatice”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button