Sănătate

Ministerul Sănătăţii a mărit durata rezidenţiatului pentru unele specializări

 

Ministerul Sănătăţii a anunţat, astăzi, că a mărit durata rezidenţiatului pentru unele specializări, dorindu-se aducerea acestora la standarde europene. Practic, mai multe comisii de specialitate din cadrul instituţiei au solicitat armonizarea curiculelor de pregătire cu cele europene, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire.

„Câteva dintre specialitățile la care crește durata rezidențiatului sunt: chirurgie toracică (de la 5 ani la 6 ani), cardiologie (de la 5 ani la 6 ani), endocrinologie (de la 4 ani la 5 ani), gastroenterologie (de la 4 ani la 5 ani), geriatrie şi gerontologie (de la 4 ani la 5 ani). Întreaga listă  de specilități se găsește în Ordinul nr. 1109/2016 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

Demersul de revizuire a fost susţinut şi de Colegiul Medicilor din România. Anul acesta, concursul de rezidențiat va avea loc în 20 noiembrie în centrele universitare din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Citiţi şi:

BRAŞOVUL a cerut 124 de medici rezidenţi, primeşte 48!

Ministerul Sănătăţii a hotărât când va avea loc examenul de rezidenţiat

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare