Mii de români au „comandat” carduri de sănătate, dar nu și le-au mai ridicat
„Sute de oameni cer cardul, dar nu merg să-l ridice. Astfel, marţi, 1 septembrie, aveam la sediul din strada Vasile Lascăr București 9.680 de carduri neridicate, iar azi, 3 septembrie, avem 12.565 de carduri de sănătate pentru care s-au făcut cereri de ridicare, dar asiguraţii nu s-au prezentat să le ia. De aceea, facem apel la asiguraţi să vină să ridice cardul din timp, şi nu atunci când vor avea nevoie să meargă la medic”, a declarat purtătorul de cuvânt al CASMB, Cristina Călinoiu, citată de Mediafax.
Amintim că serviciile medicale sunt acordate, de la 1 septembrie, doar cu cardul de sănătate în cazul asiguraţilor cărora le-a fost emis, iar persoanele care nu l-au primit trebuie să îl solicite de la casele de asigurări de sănătate de care aparţin.
Sursa citată a mai precizat că, pentru a da cardurile oamenilor care au nevoie, CAS-urile din 18 județe, printre care și Brașov, au program cu publicul prelungit până la ora 20.00, având în vedere că luni mai erau neridicate de către asiguraţi peste 5.000 de carduri de sănătate, la fiecare dintre aceste instituţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.