Mai puține paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase
Mai puține paturi la spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Consiliul Local a aprobat astăzi reducerea numărului de paturi.
În cadrul unor discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății, aceștia au solicitat reducerea numărului de paturi la 257 în regim spitalizare continuă și 22 pentru structura de spitalizare de zi. În urma acestei modificări, valoarea spitalului a scăzut la puțin peste 400 de milioane de lei. Modificarea era necesară pentru ca municipalitatea să poată depune dosarul de finanțare, pentru evaluarea preliminară în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Este un proiect matur, astfel că avem toate șansele ca acest spital să fie construit până la sfârșitul lui 2026”, a precizat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov. Potrivit acestuia, dosarul va fi depus până pe 10 noiembrie.
Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA). Ar urma să fie lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp. Va fi compus din patru corpuri.
Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E. Spitalul va avea și compartiment pentru primiri urgențe.
Valoarea totală a lucrărilor de construire a spitalului, conform SF-ului actualizat, este de 409.723.560,48 lei, inclusiv TVA, față de 452.590.707,10 lei inclusiv TVA, cât era inițial.
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, pe strada Mihai Viteazu. Clădirea nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat.
Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923. Acestea prezintă un grad avansat de uzură.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.