Sănătate

Mai multe servicii medicale pentru… neasigurați

Mai multe servicii medicale pentru neasigurați. Termenul de aplicare a Contractului-cadru privind asistența medicală prin sistemul asigurărilor de sănătate a fost prelungit până la data de 31 martie 2023. Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei de guvern de luni. Asta pentru ca Sănătatea să funcţioneze fără sincope, „având în vedere nefinalizarea, până la această oră, a traseului decizional de aprobare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023”, susţin cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Medicii de familie primesc bani și pentru aceștia

Mai multe servicii medicale pentru neasigurați. Totodată s-au introdus în actul normativ şi unele prevederi noi cu aplicare de la 1 ianuarie 2023. Astfel, se extinde pachetul minimal de servicii care se acordă în asistenţa medicală primară persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat. Urmează ca aceste persoane să aibă acces la o paletă mai largă de servicii medicale la medicul de familie, cum ar fi consultaţiile pentru afecţiuni cronice, precum şi consultaţiile de prevenţie acordate în aceeaşi modalitate ca şi persoanelor asigurate. Detaliile acordării acestor servicii urmează să fie reglementate prin normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru, care de asemenea vor fi modificate.
Hotărârea de Guvern stabileşte totodată şi modalitatea de evidenţiere, raportare şi decontare a serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate în cabinetele de medicină de familie. Pentru aceste servicii se stabilesc tarife exprimate în puncte de valoare egală cu punctele pentru serviciile acordate persoanelor asigurate, iar cabinetele de medicină primară vor încheia cu casele de asigurări de sănătate acte adiţionale pentru furnizarea de servicii medicale către persoanele neasigurate. Finanţarea acestor servicii se va face din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Spitalele, finanțate din nou pe indicatorii specifici

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2023 încetează aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, conform cărora decontarea serviciilor medicale spitaliceşti s-a realizat la nivelul cheltuielilor efective. De la data respectivă contractarea şi decontarea serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare continuă se va realiza pe baza indicatorilor specifici spitalelor.
CNAS precizează că toate tarifele pentru decontarea serviciilor medicale spitalicești, atât pentru spitalizarea continuă, cât și pentru cea de zi, dar și pentru serviciile medicale în scop diagnostic-caz, acordate în ambulatoriul de specialitate clinic, care sunt finanţate din fondul alocat pentru asistenţă medicală spitalicească, şi care sunt similare unor servicii medicale standardizate acordate în spitalizare de zi, au fost ajustate ținându-se cont de inflație.

„Prelungirea aplicării Contractului-cadru are rolul de a asigura serviciile medicale necesare populației la timp, în mod echitabil și eficient. Pe de altă parte, modificările și completările introduse de la 1 ianuarie 2023 reprezintă un pas în plus în procesul de inversare a piramidei serviciilor de asistență medicală, prin creșterea ponderii serviciilor acordate în ambulatoriu și prin reducerea numărului cazurilor de internări nejustificate, care ar putea fi tratate în condiții de siguranță de medicii de familie”.

Adela Cojan, președinta CNAS


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vlad
1 an în urmă

Ce fel de stat avem? Totul pentru puturosi, pentru asistatii social neplatitori de taxe, pentru hotii, derbedeii si toti cocalarii care ne-au dus faima in lume. Rromania este ingenunchiata de aceasta mizerie numita corectitudine politica!

Back to top button