Hexi Pharma. TOLO: „DNA se pregătește să deschidă un dosar pe corupția Hexi din spitale“
Angajaţii Hexi Pharma vorbesc cu procurorii despre scandalul dezinfectanţilor. O nouă anchetă jurnalistică arată ce se întâmpla la firma care a livrat dezinfectanţi diluaţi. „Agenții Hexi Pharma, dar și directorul general erau oamenii care aranjau lucrurile cu managerii spitalelor și ai sistemului. Dar nu doar șefii luau bani. Când venea camionul cu produse de la Hexi până și portarul lua 200 de lei, cam asta era reputația firmei!” – a spus o sursă, conform tolo.ro. Acum, după ce au fost concediaţi, „oamenii de la Hexi Pharma denunță procurorilor aranjamentele din firmă“. Cătălin Tolontan arată că DNA „ se pregătește să deschidă un dosar pe corupția Hexi din spitale“.
Amintim că procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut suspendarea dizolvării firmei Hexi Pharma. Primul termen va avea loc azi. Cererea vine după ce firma Hexi Pharma a anunţat, zilele trecute, că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă.
Întrebări în Parlament, despre dezinfectanţii din spitale
„O analiză realizată de think-tank-ul Median Research Center (MRC) arată că în ultimele trei legislaturi mai mulți parlamentari i-au chestionat pe miniștrii Sănătății în legătură cu infecțiile nosocomiale. 27 de interpelări și întrebări despre infecțiile nosocomiale, dezinfectanți și igiena din spitale au avut la adresa Guvernului parlamentarii în ultimii 10 ani.
…
Răspunsurile miniștrilor, indiferent de partidul din care proveneau, au fost aproape standard, a descoperit ONG-ul. Unele pagini sau paragrafe sunt luate cu copy-paste! Un ministru răspundea unui parlamentar și, peste câțiva ani, urmașul său venea cu aceleași fraze în fața altei interpelări.
Indiferent cine a guvernat, ideile Ministerului Sănătății au fost aceleași:
1. ”În România, infecțiile nosocomiale nu sunt cu mult mai frecvente decât în cazul altor țări civilizate”.
2. Dacă ministrul admitea subraportarea infecțiilor nosocomiale, dădea asigurări că „se vor lua măsuri”, spun jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor.
Fostul ministru Eugen Nicolăescu afirma că subraportarea infecțiilor nosocomiale este vina populaţiei! „Este cauzată în principal de faptul că opinia publică, prin intermediul mass-media, culpabilizează managerii spitalelor și medicii curanți la apariția unor asemenea cazuri, fără a ține cont de faptul că infecții nosocomiale există în toate spitalele din lume, inclusiv în țările cele mai civilizate”, spunea Eugen Nicolăescu, conform anchetei de pe tolo.ro.
Procurorii de la Parchetul General au anunţat că firma Hexi Pharma este urmărită penal pentru „participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor“.
DNA, interesată de corupţia din sistemul sanitar românesc
În contextul scandalului privind dezinfectanții diluați, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat recent că în ultimii ani a atras atenţia asupra corupţiei din sistemul sanitar românesc.
“În ultimii doi ani, în calitate de procuror şef al DNA, de foarte multe ori am tras semnale de alarmă pe ceea ce priveşte corupţia în sistemul de sănătate şi, în special, pe ceea ce trebuie să facă statul român în prevenirea acestor fapte. La bilanţurile DNA de fiecare dată am atins acest domeniu (…) şi DNA, în ultimii doi ani, a fost foarte focusat pe ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Am avut foarte multe investigaţii deschise şi finalizate. Într-adevăr, este o situaţie extrem de gravă şi de aceea noi am considerat-o o prioritate încă de acum doi ani. Am avut foarte multe dosare şi avem în continuare pe tot ceea ce înseamnă achiziţii publice în sistemul de sănătate publică”, a declarat Kovesi la Europa FM.
Kovesi a precizat că a avut deja o discuţie pe acest subiect cu procurorul general Augustin Lazăr, dar până în prezent nu s-a decis declinarea cauzei către DNA.
Citiţi şi:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.