EXPLOZIE BRAŞOV. Cei doi răniţi în stare gravă ar putea fi transferaţi în străinătate
Doi dintre cei cinci muncitori răniţi în explozia de la moara 7 Spice a fabricii de pâine Vel Pitar din Braşov ar putea fi transferați în străinătate pentru tratament, dacă vor cere aparţinătorii (familia, rudele). Victimele sunt în continuare în stare gravă, intubaţi şi ventilaţi mecanic, dar stabilizaţi, reprezentanți unității medicale luând deja legătura cu Ministerul Sănătăţii în cazul unui posibil transfer la clinici din străinătate.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), dr. Daniela Neculoiu, ne-a declarat că starea celor cinci pacienţi răniţi în explozie, cu vârste între 40 şi 55 de ani, este staţionară, însă evoluţia lor poate fi imprevizibilă, mai ales în cazul celor două victime, un bărbat de 46 de ani şi o femeie de 51 de ani, internate în stare gravă la secţia ATI. „Răniţii de la noi din spital au trecut cu bine peste cele 72 de ore de la incident. Intră periodic în sala de operaţie pentru îngrijirea specifică a plăgilor, sunt monitorizaţi bioumoral. În primele ore accentul cade pe asigurarea funcţionării organelor vitale. Însă problemele apar după 96 de ore, spun anesteziştii, tot felul de complicaţii, mai ales infecţii. Aţi văzut ce s-a întâmplat şi cu cei arşi în incendiul de la Colectiv. După o săptămână, apar evoluţii fulminante, care duc la deces. Pentru cei doi, ale căror leziuni sunt mai profunde decât s-a estimat iniţial, este posibil să se facă grefare de piele, dar când se va face asta este decizia chirurgului plastician”.
Dr. Neculoiu a precizat că a luat legătura cu Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde există bancă de ţesut (piele) şi cu Agenţia Naţională de Transplant, primind asigurări că la orice oră li se va furniza ţesut pentru grefarea pacienţilor arşi. „Ne-au spus că au în bancă 9.000 de metri pătraţi de piele de la donator decedat, iar transplantarea se poate face la Braşov, avem toate condiţiile şi specialiştii necesari. Sigur că există o preferinţă pentru autogrefă, piele prelevată de la pacientul însuşi, dar asta decide specialistul”.
De asemenea, managerul Spitalului Judeţean a precizat că a discutat cu Ministerul Sănătăţii şi cu aparţinătorii celor doi pacienţi aflaţi în stare gravă, o femeie de 51 de ani şi un bărbat de 46 de ani, pentru un eventual transfer la Spitalul de Arşi din Bucureşti sau la clinici din străinătate. „Din punctul nostru de vedere, există toate condiţiile pentru a fi îngrijiţi la Braşov, inclusiv transplant de piele. Am avut o discuţie dimineaţă, la care au participat toţi cei implicaţi în spital, cu aparţinătorii, le-am spus ce am făcut până acum, ce posibilităţi avem şi ce riscuri există dacă pacienţii sunt transferaţi în străinătate. Deocamdată nu avem nici un răspuns clar de la ei. În primul rând, trebuie să existe o cerere scrisă din partea aparţinătorilor, apoi se întruneşte comisia medicală pentru a stabili dacă pacientul este transportabil, trebuie completate formalităţile şi găsită o clinică din străinătate care să-i poată primi. Am luat legătura şi cu Ministerul Sănătăţii pentru a ne asigura sprijin”, a mai spus managerul de la Spitalul Judeţean.
În urma exploziei de la Vel Pitar, şase persoane au fost rănite şi transportate la spital, dintre care una, un bărbat de 31 de ani, a murit pe masa de operaţie la Spitalul Judeţean Braşov. Bărbatul era cel care a rămas prins sub dărâmături şi care a suferit traumatisme craniene foarte grave.
În paralel, ancheta asupra cauzelor exploziei este în desfăşurare.
Citiţi şi:
UPDATE EXPLOZIE BRAȘOV. Doi dintre răniți au nevoie de grefe de piele
UPDATE.BRAȘOV. Mucuri de țigară la locul exploziei de la fabrica de pâine?
UPDATE. BRAȘOV. Cine suportă daunele în urma exploziei de la fabrica de pâine?
UPDATE. BRAŞOV. Ce infracţiuni suspectează anchetatorii în cazul exploziei de la fabrica de pâine
UPDATE EXPLOZIE BRAȘOV. O persoană a murit, cinci rămân internate
BRAȘOV. Explozie la fabrica de pâine de lângă Stadionul Tineretului – VIDEO
UPDATE BRAŞOV. Mobilizare generală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.