Sănătate

Există soluții pentru ca tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral să se poată efectua și în Brașov?

 

În încercarea de a afla cum s-a ajuns ca Brașovul să nu figureze cu nici un spital în proiectul de Ordin pentru completarea Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 450/2015, privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, și dacă situația aceasta s-ar putea remedia, ne-am adresat directorului medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, dr. Manuela Mărceanu, urmând a face același demers, în zilele următoare, pe lângă reprezentanți ai autorităților locale și ai sistemului sanitar brașovean.

Rep.: D-nă doctor, ce credeți despre faptul că nici un spital din Brașov nu figurează în acel proiect de ordin al ministrului Sănătății, dar sunt acolo spitale din orașe mult mai mici, precum Bârlad, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Focșani, Zalău, Giurgiu, Botoșani, Tg. Jiu ș.a.m.d.?

Dr. Manuela Mărceanu: Evident, este o situație care nu face cinste Brașovului, unul dintre cele mai mari municipii din țară și un pol turistic de prim rang, ceea ce înseamnă foarte mulți oameni, adică risc mai mare ca unii dintre ei să aibă nevoie de servicii medicale. Faptul că nici un spital brașovean nu figurează pe lista celor care intră în programul dedicat pacienților cu accident vascular cerebral acut se datorează, cred, unei situații care s-a perpetuat. După cum știți, trebuie îndeplinite două condiții – una ținând de logistică, iar cealaltă de asigurarea unor linii de gardă în regim de permanență. Noi, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, îndeplinim doar cea de-a doua condiție, neavând computer tomograf propriu, iar Spitalul Clinic Județean de Urgență o îndeplinește doar pe prima.

Rep.: Există, în opinia dvs., o rezolvare a acestei situații?

Dr. Manuela Mărceanu: Cred că ar exista o soluție care s-ar putea aplica relativ repede și încă una având ca orizont de timp finalul acestui an. Noi, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, am făcut demersuri de mai mulți ani să fim dotați cu un computer tomograf propriu, dar nu s-a întâmplat acest lucru, folosim un aparat al unei clinici private, existent în locația noastră, dar care nu funcționează în regim de permanență. Actualmente, avem un proiect pe fonduri europene, pentru dotare, prin care vom achiziționa un computer tomograf, precum și un sistem PACS, care permite citirea în timp real și la distanță a tomografiilor și oferă posibilități multiple de vizualizare și prelucrare a imaginilor cu ajutorul aplicațiilor integrate în acest sistem. Astfel, se poate pune un diagnostic rapid, chiar de la distanță. Aceste echipamente vor ajunge la noi probabil până la sfârșitul anului, depinzând de proceduri. Avem o linie permanentă de gardă de Neurologie și vom asigura linie de gardă și pe Radiologie. Avem un radiolog angajat la spital și am scos la concurs al doilea post. Din păcate, însă, a trebuit să cerem comisie de la Centrul Universitar București, am solicitat acest lucru de două ori, dar comisia n-a venit și am ieșit din termenul de organizare a concursului. Vom scoate, însă, din nou postul la concurs și îl vom ocupa. Cealaltă soluție, rapidă, ar fi să se înființeze la Spitalul Clinic Județean de Urgență – care are logistica – o linie de gardă permanentă de Neurologie.

Rep: De ce nu au înființat-o până acum?

Dr. Manuela Mărceanu: Nu sunt eu în măsură să răspund la această întrebare, trebuie să-i întrebați pe dânșii.

Rep.: Ce ar presupune acest lucru?

Dr. Manuela Mărceanu: O linie permanentă de gardă de Neurologie presupune minimum cinci medici. Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov poate coopta medici pentru asigurarea acestei linii de gardă, pe contracte separate de cele de muncă, adică are posibilitatea de a atrage medici strict pentru gardă. În județul Brașov sunt 38 de medici neurologi, din care 21 sunt angajați în sistemul public de Sănătate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare