Cum putem evita toxiinfecțiile alimentare pe timp de vară
Cum putem evita toxiinfecțiile alimentare pe timp de vară…
În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi implicit al apariţiei toxiinfecţiilor alimentare. De ceea, trebuie respectate câteva măsuri simple, dar foarte eficiente în evitarea toxiinfecțiilor alimentare.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Astfel, consumatorilor li se recomandă:
– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C +4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C;
– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
– să păstreze alimentele gătite trebuie în recipiente acoperite;
– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
De asemenea, fiecare Direcţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguraţa Alimentelor se va asigura că agenţii economici vor respecta:
– evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
– verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);
– confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;
– interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării unor temperaturi adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific;
– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.
Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.