Sănătate

Cercetări la BRAȘOV după moartea unui adolescent

  • certificatdeces.jpg
 

Polițiștii brașoveni fac cercetări pentru ucidere din culpă, după decesul unui adolescent în vârstă de 15 ani, din județul Covasna, care ar fi fost tratat la o clinică de oftalmologie din Brașov. Cercetările nu vizează o anumită persoană, ci fapta în sine.

„La nivelul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, in rem (cu privire la faptă) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «ucidere din culpă», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală specială este condusă și controlată, în mod nemijlocit, de către procuror, procedura în cursul urmăririi penale fiind nepublică (art. 285 Codul de Procedură Penală)”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.

Cazul a fost prezentat, pe Facebook, de jurnalistul Ion Manzala, care a publicat și o fotografie cu certificatul de deces. Redăm postarea completă:

„TÂNĂR DECEDAT CU ZILE, DIN CAUZA UNUI INCIDENT TERAPEUTIC LA O CLINICĂ DE OFTALMOLOGIE DIN BRAŞOV

Un tânăr de 15 ani din Sfântu Gheorghe a murit la Spitalul de Copii din Braşov, unde a fost transportat de urgenţă de către SMURD, după ce fusese pregătit pentru a fi operat pentru afecțiuni la nivelul ochilor la o clinică de oftalmologie din Brașov.
Conform certificatului de deces, cauza morții o constituie un incident terapeutic care, cel mai probabil, s-a produs din neglijența personalului medical al clinicii oftalmologice în cauză.
Din datele medicale şi declaraţiile părinţilor, există ipoteza lipsei de supraveghere medicală a unui pacient aflat sub anestezie şi căruia i s-a făcut rău, sufocându-se cu propria vomă…
De altfel, Spitalul de Copii Braşov, care a preluat cazul după ce pacientul a fost adus în comă de la clinica privată, menţionează pe certificatul de deces că este vorba clar de un incident terapeutic. Cauza decesului fiind insuficienţă cardio-respiratorie acută, provocată de o «bronhopneumonie de aspiraţie (incident terapeutic)».
Biroul Investigații Criminale din Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov a întocmit un dosar penal, cu scopul de a descoperi eventualii vinovați pentru decesul tânărului de 15 ani”.

În certificatul de deces se precizează și că adolescentul avea obezitate morbidă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button