Sănătate

Cele mai importante beneficii ale Vitaminei C

 

Vitamina C este unul dintre cei mai importanţi nutrienţi de care organismul are nevoie pentru a funcţiona în parametrii optimi. Aceasta protejează organismul de mai multe afecţiuni şi are puterea de a preveni apariţia mai multor boli grave. 

Toţi am auzit de Vitamina C, toţi o folosim, toţi ştim că e bună pentru sănătate, dar cel mai probabil, nu ştim tot ce trebuie despre ea. Sunt puţini cei care înţeleg că dacă această vitamină lipseşte din corpul uman, poate avea un impact devastator asupra sănătăţii noastre, începând cu sistemul imunitar şi cu cedarea unor organe interne, în caz extrem. 

Vitamina C a fost descoperită pentru prima dată in 1928 şi 1933, de o echipă formată din cercetătorii maghiari Joseph Svirbely şi Albert Szent-Gyorgy şi, în mod independent, de americanul Charles Glen King. Ei au arătat că vitamina C este acidul ascorbic. În anul 1937, Gyorgy a primit premiul Nobel pentru Medicină, datorită activităţii sale.

Organismul nostru nu produce vitamina C (acidul ascorbic), însă avem nevoie de ea pentru sistemul imunitar, structura osoasă, absorbţia fierului şi pentru o piele sănătoasă. Această vitamină hidrosolubilă (solubilă în apă), care are un rol foarte important în formarea colagenului, hormonilor, carnitinei şi aminoacizilor, este esenţială în procesele de vindecare a plăgilor şi arsurilor, susţine imunitatea, are rol antioxidant şi favorizează absorbţia fierului în organism, motiv pentru care se foloseşte împreună cu fierul în tratarea anemiilor feriprive (anemii prin deficit de fier). Spre deosebire de vitaminele liposolubile, cele hidrosolubile nu au o toxicitate crescută sau efecte adverse deosebit de grave dacă sunt consumate în exces, deoarece se pot elimina eficient pe cale urinară atunci când sunt supradozate.

Produsele naturiste cu un conţinut ridicat de Vitamina C au rolul de a întări sistemul imunitar şi de a creşte rezistenţa organismului împotriva factorilor patogeni. De asemena, aceste suplimente alimentare ajută la eliminarea radicalilor liberi cauzaţi de stres sau poluare. 

În prezent, Vitamina C nu mai este recomandată doar pentru a trata şi preveni scorbutul, ci şi pentru îmbunatăţirea sistemului imunitar, împotriva gripei şi răcelii, dar şi ca supliment alimentar, cu scopul de a proteja organismul de mai multe afecţiuni.

Organismul uman îşi ia Vitamina C din alimentaţie, dar şi din suplimentele nutritive. Pe lângă beneficiile multiple, un consum regulat de Vitamina C are foarte multe efecte pozitive la nivelul pielii, prin stimularea producţiei de colagen, dar şi la nivelul întregului organism. 

Un beneficiu important al Vitaminei C este că ajută la eliberarea căilor respiratorii. Vitamina C poate reduce riscul apariţiei bronhoconstricţiei, afecţiune ce poate provoca tuse şi respiraţie îngreunată. 

De asemenea, Vitamina C ajută la dilatarea vaselor de sânge, deoarece are rol antioxidant, fapt care duce la eliminarea radicalilor liberi direct răspunzători pentru procesul de îmbătrânire. 

Un alt mare beneficiu al Vitaminei C este că previne apariţia cataractei. Deficitul de Vitamina C poate duce la cataractă. Un consum regulat poate lupta împotriva cataractei şi ajută la îmbunătăţirea fluxului sanguin de la nivelul ochilor. 

Pe esteto.ro se regăsesc numeroase produse naturiste cu conţinut bogat de Vitamina C. Aruncă o privire şi poate există un produs ce îţi face cu ochiul!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button