Sănătate

Cardul european de sănătate: una caldă, alta rece

 

Guvernul a decis recent, în cadrul şedinţei săptămânale, să aprobe un proiect de act normativ care prevede majorarea perioadei de valabilitate a cardului european, dar instituie și restricții la eliberarea acestuia.

Prin urmare, odată ce documentul adoptat de Executiv va apărea în Monitorul Oficial şi va modifica astfel Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, perioada de valabilitate a cardului european de asigurări sociale de sănătate va fi extinsă la un an, faţă de şase luni, aşa cum stabileşte în prezent legislaţia. Potrivit informaţiilor furnizate de Executiv, măsura are în vedere atât dreptul asiguraților la libera circulație, cât și faptul că în celelalte state membre UE sau aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene durata de valabilitate a cardului european de asigurări de sănătate este mai mare.

De asemenea, proiectul de act normativ aprobat de Guvern instituie dreptul casei de asigurări de sănătate de a refuza emiterea cardului european în situația în care o persoană nu face dovada calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate. În prezent, legea prevede că „emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face dovada plăţii la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, dar această reglementare, după cum a transmis Guvernul, nu poate fi aplicată, având în vedere că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) colectează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru luna anterioară, nu pentru cea curentă, pentru care se solicită eliberarea documentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button