Candida auris, confirmată la Centrul pentru Arși de la Spitalul Floreasca, după cazul Laviniei / Rogobete: „Șeful Centrului dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare”
Candida auris, confirmată la Centrul pentru Arși de la Spitalul Floreasca! Măsurile dispuse după controale.
Ministerul Sănătății informează că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, au fost constatate deficiențe care au generat aplicarea de sancțiuni administrative și adoptarea unor măsuri corective, atât de natură sanitară, cât și organizatorică.
Verificările au fost realizate de Corpul de Control al ministrului Sănătății și de Inspecția Sanitară de Stat. În urma acestora, s-au dispus:
– amendă de 10.000 lei, conform HGR nr. 857/2011, reprezentantului societății de curățenie pentru nerespectarea procedurilor privind igienizarea și dezinfecția spațiilor medicale;
– amendă de 20.000 lei, conform aceleiași hotărâri, pentru utilizarea de produse biocide în absența unei autorizări corespunzătoare;
– amendă de 30.000 lei aplicată unității sanitare pentru lipsa ventilației conforme (HVAC) în Compartimentul pentru Arși, conform cerințelor minime obligatorii pentru acest tip de structură.
Ulterior, în cadrul prelungirii controlului sanitar cu încă două zile, a fost confirmată prezența Candida auris la nivelul Centrului pentru Arși.
Detectarea acestei tulpini fungice – recunoscută la nivel internațional ca o problemă emergentă în infecțiile asociate asistenței medicale – a determinat instituirea următoarelor măsuri de limitare și control:
– suspendarea temporară a internărilor de noi pacienți în Compartimentul pentru Arși;
– continuarea tratamentului pentru pacienții internați, cu aplicarea strictă a echipamentului de protecție și a protocoalelor specifice contextului epidemiologic;
– înlocuirea tuturor filtrelor de apă de la nivelul Centrului pentru Arși;
– restricționarea accesului vizitatorilor;
– intensificarea procedurilor de dezinfecție și decontaminare, cu utilizarea unor metode conforme ghidurilor internaționale;
– reinstruirea completă a personalului medico-sanitar în privința măsurilor de igienă a mâinilor, utilizarea echipamentului individual de protecție și managementul instrumentarului;
– raportare zilnică către conducerea unității și autoritățile sanitare privind aplicarea măsurilor stabilite;
– aplicarea schemelor terapeutice de antifungice și antibiotice conform protocoalelor recomandate de organismele internaționale.
Evoluția situației este monitorizată de echipele Ministerului Sănătății și ale Inspecției Sanitare de Stat, iar măsurile vor fi ajustate în funcție de dinamica epidemiologică și de rezultatele supravegherii microbiologice.
Totodată, Colegiul Medicilor din România desfășoară propria anchetă profesională privind conduita terapeutică și medicală a personalului implicat în tratamentul pacienților din cadrul centrului. Vom reveni cu concluziile în cel mai scurt timp posibil.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății:
„Șeful Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare. Aroganța și indolența sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar.
La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, șeful de secție se află încă în concediu, pe care și l-a prelungit chiar. Fără nici o declarație sau poziție publică (sau privată), fără explicații, fără empatie, nu numai față de pacienți ci inclusiv față de întreaga echipă medicală.
Nu mai este loc de sugestii sau de politețuri din partea mea: cer public și imperativ demisia imediată a acestui șef de secție!
Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile!
A fost nevoie de mobilizare socială, de articole de presă, de strigăte după ajutor pentru ca o pacientă să își găsească tratamentul în afara țării. A fost nevoie de intervenția Inspecției Sanitare de Stat pentru ca pacienții din centru să fie testați pentru Candida Auris. Răspunsul șefului de secție la toate aceste probleme este nul, inexistent.
Mă simt nevoit să cer scuze public pacienților și familiilor lor pentru comportamentul inacceptabil al unui cadru medical.
Considerați că răbdarea mea față de nepăsare a ajuns la limită!
În semn de respect față de medicii care își fac datoria și față de pacienții și aparținătorii care poate trec prin situații similare, am început să lucrăm un set de modificări legislative care implică sancțiuni dure pentru cei care tratează astfel de situații cu neprofesionalism, nepăsare sau indolență”.
Cazul Laviniei a scos la iveală gravele nereguli
Cazul în urma căruia au ieșit la iveală neregulile este al Laviniei, mama care a suferit arsuri pe 70% din suprafața corporală, salvându-și copiii dintr-un incendiu izbucnit după ce le-a explodat centrala. MYTEX.RO a scris despre eforturile depuse de echipa polițistului brașovean Dani Cek de a strânge bani pentru ca Lavinia să fie transferată în Belgia, după mai bine de 50 de zile de chin pe patul de spital din România. Vezi și: O mămică luptătoare are nevoie urgentă de ajutor, după ce și-a salvat copiii din incendiu, suferind ea arsuri pe 70% din corp / Update: Lavinia poate fi tratată în Belgia!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

