Sănătate

Că tot e „virusat”. Serviciile medicale şi medicamentele, acordate şi fără cardul de sănătate

 

Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi a complicaţiilpr acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), informează CNAS, prin intermediul unui comunicat de presă. Aceste condiţii au loc în contextul în care a fost instaurată stărea de urgenţă în România pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, „serviciile medicale şi medicamentele pot fi acordate şi validate şi fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate şi fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor”, arată instituţia.

CNAS are în vedere ca în perioada imediat următoare să aplice şi o serie de măsuri care să faciliteze accesul bolnavilor la tratamente. Pentru  pacienţii cu boli cronice cu tratament stabilizat, medicii de familie vor putea elibera prescripţie medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare la medicul specialist în această perioadă.

Pentru pacienţii cu boli cronice aflaţi în tratament cu medicamente care în mod normal sunt prescrise de către medicii specialişti, inclusiv pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat ce se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, în baza documentelor medicale (bilet de ieşire din spital, scrisoare medicală) şi/sau a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere, în această perioadă medicul de familie va putea emite prescripţie cu aceste medicamente.

Astfel, se vor suspenda temporar limitările de prescriere prevăzute în HG 720/2008 şi în protocoalele terapeutice. Excepţie fac medicamentele utilizate în cadrul Programelor Naţionale de Sănătate (PNS) curative, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi. Pentru pacienţii care necesită deplasarea în unităţile sanitare pentru continuarea tratamentelor în cadrul PNS curative mai sus menţionate, măsurile instituite în unităţile sanitare asigură circuite speciale pentru aceştia, cu interacţiune limitată cu alte persoane – personal medical sau pacienţi.

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare