Sănătate
Burta strică… spatele!
Kilogramele în plus acumulate pe burtă dezechilibrează coloana vertebrală şi pot cauza dureri mari de spate, după cum avertizează medicii.
Muşchii abdominali ajută la stabilitatea coloanei, iar când apare burta, echilibrul este afectat. „Cu cât se măreşte abdomenul, cu atât se curbează mai mult coloana vertebrală, iar discurile intervertebrale alunecă şi apasă pe nervi”, a explicat medicul ortoped Dia Ahmad, potrivit doctorulzilei.ro.
Specialistul a atras atenţia şi că, în cazul oamenilor sedentari, coloana îmbătrâneşte mult mai repede decât în situaţia persoanelor active.
Înotul este sportul care întăreşte muşchii situaţi de o parte şi de alta a coloanei. Pentru o bună stabilitate a coloanei, doctorii vă sfătuiesc, însă, şi să întăriţi muşchii fesieri.
În plus, este bine de ţinut cont de următoarele sfaturi: „Când ridicaţi un obiect de pe podea, de exemplu, este bine să îndoiţi genunchii şi abia apoi să vă întindeţi după el”, iar atunci când mutaţi mobilă, ţineţi greutatea cât mai aproape de corp: „Cu cât veţi fi cu centrul de greutate mai departe, cu atât muşchii vor fi mai solicitaţi”, a explicat ortopedul.
Potrivit doctorulzilei.ro, durerea de spate este a doua cauză, după răceală, de absenteism la serviciu, la persoanele având între 19 şi 45 de ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.