Sănătate

BRAȘOVUL, „pol” al gripei sezoniere

 

Update BRAȘOV. Număr mai mult decât dublu de cazuri de gripă! Record absolut!

 

În ţara noastră nu se poate discuta de epidemie de gripă, dar există intensificări ale circulaţiei virusului gripal în câteva zone, respectiv Bucureşti şi Braşov, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. Totuși, el a precizat că până în prezent au fost înregistrate cu 20% mai puţine cazuri decât în perioada similară a anului trecut. La Brașov s-au înregistrat 134 de cazuri de gripă în săptămîna 13 -20 ianuarie, pentru săptămâna trecută datele urmând a fi raportate azi.

Circulaţia virusului gripal este moderată, nu putem discuta despre epidemie de gripă, nu există epidemie de gripă, există intensificări ale circulaţiei virusului gripal în câteva zone, Bucureşti, Braşov, de exemplu, dar dacă comparăm cu cifrele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut sunt cu circa 20 la sută mai puţine cazuri”, a declarat Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.

Se așteaptă o creștere a numărului de cazuri

El a afirmat că în următoarele săptămâni numărul cazurilor de viroză şi de gripă va fi în creştere, lucru care nu este neaşteptat, în conduţiile în care acoperirea vaccinală este mică, în raport cu recomandările OMS.

Probabil că în următoarele săptămâni numărul de viroze respiratorii în general, dar şi de cazuri de gripă diagnosticată clinic va fi în creştere, nu este nimic neaşteptat în condiţiile în care încă acoperirea vaccinală în România nu reprezintă decât o treime din valoarea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, respectiv aproape 25 la sută faţă de 75 la sută recomandare pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, dar e un sezon gripal obişnuit până în momentul de faţă, nu există motive de îngrijorare suplimentară şi mai ales în această perioadă în care cifrele sunt net inferioare faţă de cele din perioada similară a anului trecut”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

În sezonul 2019 – 2020, în România s-au înregistrat patru decese provocate de gripă, numărul cazurilor fiind în creştere.

Suplimentare de vaccin antigripal, dar la Brașov mai e pe stoc

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a aprobat suplimentarea cu încă 35 000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Potrivit datelor oficiale, din cele 1,5 milioane doze de vaccin antigripal cumpărat de Minister şi trimis în teritoriu, până în săptămâna trecută, în toată ţara fuseseră vaccinate 1.447.831 persoane. La Braşov, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), au ajuns, de la începutul sezonului gripal, aproximativ 40.000 de doze de vaccin antigripal, în patru tranşe.

„Conform raportărilor de la medici de familie, până acum, aproximativ 10% dintre dozele distribuite în judeţ sunt neutilizate, deci, circa 4500 de doze”, au mai spus reprezentanţii DSP Braşov. Specialiştii recomandă vaccinarea antigripală şi în luna ianuarie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare