Sănătate

BRAȘOV. Vineri e zi liberă în Sănătate, iar unii medici se vor prevala de asta

 

Dacă v-aţi programat pentru mâine o vizită la medicii de diferite specialităţi din policlinici, aveţi trimitere pentru analize medicale sau bilet de internare pentru o afecţiune cronică, vă sfătuim să amânați până luni sau măcar să verificați telefonic dacă este cineva să vă primească. Pe 7 aprilie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii şi, conform Contractului Colectiv de Muncă din Sănătate, angajaţii din domeniu au zi liberă plătită. Cei nu vor sau nu pot efectua această zi liberă au dreptul la recuperarea ei în decurs de 30 de zile. Chiar dacă nu toată lumea se va prevala de acest drept, mai ales medicii de familie, care nu sunt angajaţi la stat, ci sunt propriii stăpâni, cei care au probleme de sănătate majore, a căror rezolvare nu suportă amânare, sunt sfătuiţi să se îndrepte direct către unităţile de primire urgenţe.
Ziua Mondială a Sănătăţii se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 7 aprilie. În această zi au loc dezbateri pe teme legate de sănătate în întreaga lume, iar angajaţii din sistem se bucură de o zi liberă, după cum ne-a confirmat dr. Gabriel Moraru, preşedintele Colegiului Medicilor din România, filiala Braşov, care este şi medic primar, angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă: „Aşa spune legea, dar pe de altă parte fiecare unitate se organizează, de comun acord cu angajaţii, aşa că e posibil ca unii să lucreze. Nu pot vorbi în numele spitalului, dar este clar că, şi dacă unii îşi iau zi liberă, urgenţele şi gărzile se asigură, este ca într-o zi week-end sau de sărbătoare legală”.

Medicii de familie, în majoritate, vor avea însă cabinetele deschise, spune dr. Andrea Elena Neculau, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov (AMFBV). „M-au întrebat şi câteva colege despre asta. Le-am spus acelaşi lucru: fiecare decide pentru cabinetul său. Este o profesie liberală, nu suntem angajaţi la stat, să ni se aplice prevederile Contractului Colectiv de Muncă referitoare la Ziua Mondială a Sănătăţii ca zi liberă plătită. În contractul pe care l-am încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate nu avem această zi de sărbătorire a profesiei ca zi liberă, dar nu comite nici o ilegalitate medicul care își ia liber”, ne-a declarat dr. Neculau.

 

Concluzia este că, pentru ca să nu bateţi drumul degeaba, să daţi un telefon, pentru a vă asigura că medicul la care vreţi să ajungeţi şi investigaţiile care v-au fost recomandate vor putea fi făcute vineri. Pe lângă medicii de gardă din secţiile spitalelor, vor mai lucra cei din unităţile de primire urgenţe şi de la Serviciul de Ambulanţă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button