BRAȘOV. Unitate închisă temporar, după controale pe linia comerțului cu carne de pasăre de proveniență intracomunitară
Pe fondul problemelor create de gripa aviară în mai multe ţări din Uniunea Europeană, inspectorii sanitar-veterinari din întreaga ţară au efectuat verificări privind transportul, tranşarea, reambalarea, depozitarea şi comercializarea cărnii de pasăre provenită din comerţul intracomunitar, la acţiuni participând şi reprezentanţi ai Poliţiei. În urma acestor acţiuni, care au avut loc în perioada 27 februarie – 31 martie, inspectorii au emis cinci ordonanţe de suspendare temporară a activităţii unor unităţi, fiind vizată inclusiv una din judeţul Braşov,
potrivit bilanţului făcut public de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Deficienţele, constatate de către reprezentanţii DSVSA în urma controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 220 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 425.600 de lei. De asemenea, au fost emise cinci Ordonanțe privind suspendarea temporară a activității unor unități din județele Brașov, Buzău, Harghita, Timiș și Tulcea, 2 Ordonanțe pentru interzicerea desfășurării activității unor unități din județele Constanța și Mehedinți și au fost acordate 206 de avertismente pentru deficienţe minore, pentru care au fost stabilite termene de remediere”, au informat reprezentanţii ANSVSA.
Aproape 13 tone de carne au fost dirijate spre neutralizare
Potrivit ANSVSA, în urma controalelor au fost reţinută şi dirijată către unități de neutralizare 12,911 tone de carne de pasăre, din cauza unor neconformități privind depozitarea și asigurarea trasabilității, iar 298 de kg carne au fost expediate în statul membru de origine, conform prevederilor legale, întrucât marfa nu era marcată și etichetată corespunzător.
În total, inspectorii au verificat 2.949 de obiective, dintre care 452 de mijloace de transport pentru produse de origine animală, 270 de unităţi de destinaţie a cărnii de pasăre provenită din state membre ale UE (54 de unități de tranșare, 26 de unități de reambalare, 190 de depozite frigorifice), precum și 2.227 de unităţi de comercializare a cărnii de pasăre.
„Precizăm faptul că, pe parcursul acestor controale nu au fost identificate loturi de carne de pasăre provenite din unități situate în regiuni din state membre aflate sub restricții sanitare veterinare, datorită evoluției unor focare de influență aviară”, au punctat reprezentanţii ANSVSA.
46 de focare de gripă aviară confirmate în România
Conform celui mai recent bilanţ făcut public de instituţia citată, respectiv din data de 4 aprilie, în România fuseseră confirmate 46 de cazuri de influenţă aviară la păsări domestice, recente fiind 9 cazuri înregistrate în judeţul Teleorman. La Braşov a fost un singur caz (între timp „stins”), confirmat pe 22 februarie (la Ucea de Jos).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.