Sănătate

BRAŞOV. Suspecţii de infectare cu virusul Zika, externaţi fără infirmare de laborator

  • img-6501.jpg
 

S-a dat alerta la Braşov, unde două persoane suspectate că ar fi fost infectate cu virusul Zika au fost internate luni la Spitalul de Boli Infecţioase. Cu toate că infirmarea contractării virusului nu s-a făcut prin teste de laborator, cele două persoane vor fi externate astăzi. 

După ce a obţinut acordul Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov, conducerea unităţii sanitare a organizat o conferinţă de presă. Managerul spitalului, dr. Ramona Ionescu (foto 2), a precizat din capul locului că diagnosticul a fost infirmat, deocamdată clinic, pe baza simptomelor, mai precis a dispariţiei acestora. Suspiciunea a apărut după cei doi braşoveni s-au prezentat la medicul de familie luni, acuzând febră şi dureri musculare (care apar şi în cazul gripei), simptome apărute brusc sâmbătă, 30 ianuarie, la distanţă de opt ore. Doctorul i-a trimis la Spitalul de Boli Infecţioase după ce a aflat că aceştia reveniseră în 26 ianuarie din Republica Dominicană, una dintre ţările în care au apărut cazuri de infectare cu virusul Zika, transmis de un ţânţar.

„Iniţial, s-a stabilit ca pacienţii să fie transferaţi la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, marţi, dar cum nu s-a putut obţine acordul medicului de gardă, în lipsa directorului medical, nu au mai plecat de la noi. Sunt asiptomatici deja, nu mai au febră, nici dureri, se simt foarte bine şi, practic, diagnosticul a fost infirmat clinic, aşa că vor fi externaţi astăzi, la cererea lor”, a declarat dr. Ionescu.

Managerul a menţionat că cei doi au insistat asupra confidenţialităţii absolute, astfel că nu s-au făcut publice nici sexul, nici vârsta – se ştie doar că sunt oameni în putere -, nici dacă sunt rude sau formează un cuplu. Unul va fi externat cu diagnosticul de amigdalită acută, iar pe fişa de externare a celuilalt va fi scris „boală febrilă acută”, generic sub care se ascunde orice manifestare patologică infecţioasă a cărei etiologie nu este cunoscută, nu se ştie ce virus a provocat-o, spune dr. Ionescu.

În România nu există teste pentru depistarea Zika

Medicul infecţionist a precizat că celor doi pacienţi – care au fost izolaţi imediat şi consultaţi de şefii de secţie le-au fost prelevate probe de sânge care au fost supuse analizelor de laborator, pentru malarie şi pentru gripă (teste rapide), care s-au infirmat. Alte probe de sânge au fost trimise la Institutul Cantacuzino, dar acestea vor fi stocate, pentru că în România nu există acum teste pentru depistarea Zika, urmând a fi achiziţionate abia peste două săptămâni. „Îmbolnăvirea produsă de virusul Zika este uşoară, cu febră, dureri musculare şi articulare, iar uneori conjunctivită. Deşi face parte din familia virusurilor care produc febra hemoragică, ca Denga, este cel mai inofensiv şi se tratează cu paracetamol, având o evoluţie favorabilă spontană. Problema este doar la femeile însărcinate, fiind multe date care indică o legătură între Zika și microcefalia la nou-născuţi. Se transmite prin înţepătura unui ţânţar şi pe cale sexuală”, a precizat dr. Ionescu.

Citiţi şi:

Apel de urgenţă lansat de Crucea Roşie, pentru combaterea epidemiei provocate de virusul Zika

Update. Virusul Zika, o urgență globală de sănătate publică

ALARMANT. Organizația Mondială a Sănătății este în alertă

O ţară nu mai vrea copii

ALARMANT. Organizația Mondială a Sănătății este în alertă

Avertizare: Se extinde virusul ZIKA

ALERTĂ ÎNAINTEA OLIMPIADEI. Țânțarii fac ravagii!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button