BRAȘOV. Spitalul de Copii devine unitate de urgență
În ședința Consiliului Județean Brașov de miercuri a fost aprobată, prin votul majorității, schimbarea denumirii Spitalului Clinic de Copii în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, precum și noua structură organizatorică.
Solicitarea a venit din partea unității medicale, în conformitate cu Strategia de descentralizare în sistemul de sănătate.
Astfel, în această unitate medicală de urgență va fi înființat Compartimentul de cardiologie pediatrică (cu 3 paturi) în cadrul Secției Clinice Pediatrie (cu 50 de paturi în total), precum și Compartimentul de oftalmologie (cu două paturi) în cadrul Secției Clinice de Chirurgie Pediatrică (cu 35 de paturi în total). De asemenea, denumirea Compartimentului de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă (cu 10 paturi) va fi completată și cu termenul „arși” pentru că trei paturi vor fi destinate pacienților cu arsuri. Compatimentul de supraveghere și control al infecțiilor nasocomiale devine Compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății.
Conducerea spitalului a considerat necesare aceste schimbări, printre alte argumente fiind și tot mai numeroasele cazuri, în ultimii doi ani, a micilor pacienți cu afecțiuni cardiologice care s-au adresat unității pentru diagnosticare și tratament (178 de copii, în perioada 2015-2016), precum și a celor cu urgențe oftalmologice care au impus internarea și intervenția chirugicală (150 de copii tratați în acest sens în ultimii doi ani).
Structura organizatorică a Spitalului Clinic de Copii Brașov a fost aprobată prin Hotărârea CJ Brașov din octombrie 2014, unitatea sanitară funcționând și la această oră cu 225 de paturi pentru spitalizare continuă, 80 de paturi pentru însoțitori și 25 de paturi pentru spitalizarea de zi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.