Sănătate

BRAȘOV. Secția de Arși Grav din Spitalul Județean și-a completat aparatura medicală cu un defibrilator performant în urma unei donații

 

Un defibrilator performant în valoare de aproximativ 8.000 de euro, vital pentru pacienții cu arsuri grave, a fost donat Sectorului de Arși Grav din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, de către Asociația Sothis. Inițiativa i-a aparținut lui Octavian Moroianu, fost pacient al Secției de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri, tratat cu succes de doctorul Dan Grigorescu.

La conferința de presă prilejuită de acest eveniment au participat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, președintele Asociației Sothis, Cosmin Smighelschi, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Călin Cobelschi, șeful Secției Clinice de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri, dr. Dan Grigorescu, alături de Octavian Moroianu, inițiatorul donației.

„Am fost prezent ori de câte ori oameni cu suflet mare au susținut actul medical, atât la Spitalul de Copii unde Clubul Rotary a reabilitat secția de sterilizare, cât și la Maternitate, alături de asociația «Salvați Copiii» care a făcut dotări importante pentru nou-născuți. Am ținut să fiu prezent aici ca să mulțumesc sponsorilor noștri pentru acest aparat atât de necesar pacienților cu arsuri grave. Vreau să felicit conducerea spitalului și pe domnul doctor Dan Grigorescu, care prin strădaniile sale și cu ajutorul unor sponsori generoși a creat Sectorul pentru Arși Grav, cu cele două paturi incluse în programul Ministerului Sănătății de tratare a bolnavilor cu arsuri severe. Noi, ca autoritate publică locală care avem în sarcină administrarea spitalelor din județul Brașov, facem eforturi constante și ne dorim ca actul medical să fie cât mai bine pus la punct”, a spus președintele CJ Adrian Veștea.

El a amintit faptul că din proiectele cu fonduri europene accesate de Consiliul Județean pentru modernizarea unităților sanitate, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov beneficiază de aproximativ 17 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Unității de Primiri Urgențe și a Ambulatoriului. La acestea se adaugă investițiile realizate din fondurile alocate din bugetul județean, din bugetul Ministerului Sănătății, prin Banca Mondială – care finanțează construcția noii Unități de Primiri Urgențe, și prin Compania Națională de Investiții – care realizează reabilitarea și modernizarea Corpului B din cadrul Staționarului Central al Spitalului Județean.

Veștea a amintit și de nivelul crescător al alocărilor de fonduri din bugetul județului la Spitalul Județean, de la 1.777.500 lei în anul 2016, la  18.177.040 lei în 2019. Din suma din acest an, 12.382.020 lei sunt cheltuieli de capital, reprezentând aparatură și echipamente medicale, precum 11 ventilatoare mecanice, șapte defibrilatoare, monitoare, injectomate, mese de operație, sistem ecografic și electroencefalograf, echipamente pentru ORL și laboratorul de anatonie patologică, echipamente pentru încălzire și preparare apă caldă la unitățile Mărzescu și Astra etc. Diferența de 5.795.020 lei reprezintă cheltuieli cu bunuri și servicii, respectiv igienizări și reparații curente care se realizează la staționarele Central, Astra, Tractorul și Mârzescu.

Pe lângă sumele acordate direct prin bugetul județean, la SCJU Brașov se fac și alte investiții care vor conduce la creșterea calității actului medical. Astfel, din fondurile recuperate prin Programul Operațional Regional, în sumă de 4.637.000 lei, unitatea sanitară a propus și i-au fost aprobate în lista de investiții alte echipamente medicale, precum: turn laparoscopic, electrocauter, video-duo-endoscop etc. De asemenea, plenul CJ Brașov a aprobat participarea Județului Brașov în procent de minimum 10% la investițiile realizate din bugetul de stat la Spitalul Județean, în sumă de 1.000.000 lei.

 

Proiecte și investiții la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov 

„Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”

Consiliul Județean Brașov a elaborat proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”. Prin intermediul acestuia, 18 tipuri de echipamente complexe și aparatură medicală de înaltă performanță (totalizând 83 de obiecte și aparate) vor dota cabinetele medicale ale UPU, în vederea creșterii calității serviciilor medicale și scurtării timpilor de așteptare pentru pacienți. Proiectul a fost aprobat, iar pe 7 mai 2019 s-a semnat contractul de finanțare. Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei sunt cheltuieli totale nerambursabile și 135.872,58 lei reprezintă contribuţia proprie a Județului Brașov.

 

„Dotarea cu echipamente și aparatură medică a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”

În anul 2018, Consiliul Județean Brașov în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a depus proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medică a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”. Plenul CJ a aprobat proiectul, cheltuielile legate de proiect și acordul de parteneriat între Județul Brașov și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea implementării în comun a proiectului.  Au fost aprobate studiul de oportunitate, indicatorii tehnico-economici și anexa privind descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin acest proiect. Valoarea totală este de 10.699.627,60 lei, aceasta fiind și valoarea totală eligibilă a proiectului. Cofinanțarea proiectului (în cuantum de 2%), pe care o asigură Județul Brașov este de 213.992,55 lei.

 

„Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”. Astfel, investițiile derulate în perioada 2014 – 2018 sau aflate în desfășurare la nivelul unităților sanitare au putut fi finanțate prin fonduri europene nerambursabile pe partea de achiziții echipamente și aparatură medicală în ambulatorii și UPU/CPU. Printre beneficiarii proiectului se numără Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cu o alocare totală de 7.743.628,07 lei, din care 7.588.755,52 lei (98%) reprezintă fonduri nerambursabile.

 

„Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Brașov”

În cadrul proiectului, beneficiază de finanțări 4 spitale, printre care Spitalul Clinic Județean de Urgență, cu o alocare de 538.430,36 lei.

 

Investiția CNI

Reabilitatea corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov – proiect început de CJ Brașov în anul 2017 și predat la CNI.

 

SITUAȚIA ALOCĂRILOR FINANCIARE DIN BUGETUL JUDEȚEAN PENTRU SPITALELE BRAȘOVENE

Spitalul Clinic Județean de Copii:

  • în 2016 – 1.130.550 lei
  • în 2017 – 1.311.350 lei
  • în 2018 – 2.724.820 lei
  • în 2019 – 4.196.500 le

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” Brașov:

  • în 2016 – 2.754.970 lei
  • în 2017 – 4.666.390 lei
  • în 2018 – 2.013.710 lei
  • în 2019 – 2.643.180 lei

Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov:

  • în 2016 – 654.980 lei
  • în 2017 – 1.408.670 lei
  • în 2018 – 1.438.880 lei
  • în 2019 – 1.820.500 lei

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov:

  • în 2016 – 267.000 lei
  • în 2017 – 315.260 lei
  • în 2018 – 1.505.000 lei
  • în 2019 – 3.296.000 lei

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov:

  • în 2016 – 1.611.730 lei
  • în 2017 – 543.350 lei
  • în 2018 – 816.190 lei
  • în 2019 – 937.490 lei

TOTALUL SUMELOR ALOCATE CELOR ȘASE SPITALE:

  • 2016: 8.196.730 lei
  • 2017: 10.947.020 lei
  • 2018: 17.067.670 lei
  • 2019: 31.070.710 lei

PROIECTE EUROPENE DESTINATE UNITĂȚILOR MEDICALE

  • Trei proiecte de eficientizare energetică a clădirilor care adăpostesc unități medicale și sociale, în valoare totală de peste 65,8 milioane de lei
  • Șase proiecte modernizare și dotare a unităților de primiri urgențe și ambulatoriilor din cadrul spitalelor brașovene, în valoare totală de peste 50,2 milioane de lei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button