Sănătate

BRAȘOV. Reabilitarea Spitalului Județean se amână din nou

 

Luni ar fi trebuit să înceapă reparaţiile capitale ale Corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Amânate din cauza licitaţiilor contestate, apoi a anchetei DNA în „Dosarul Căncescu”, lucrările erau anunțate că vor începe din 18 iulie, potrivit fostei vicepreşedinte  Consiliului Judeţean Braşov, Mariana Câju. „Lucrările vor dura doi ani, iar în această perioadă managerii unităţii vor trebui să ia toate măsurile astfel încât pacienţii să aibă cât mai puţin de suferit”, spunea acum o lună Câju, care a fost trei ani președinta Comisiei de Sănătate din CJ.
Startul se amână din nou. Vicepreședintele CJ Adrian Gabor ne-a explicat că nici nu s-au rezolvat toate problemele legate de mutarea secțiilor și mai ales a Unității de Primire Urgențe, dar a mai intervenit ceva. „Am avut joi întâlnire cu specialiști, cadre didactice de la Facultatea de Cosntrucții Civile a Universității Transilvania, care s-au uitat pe proiect și au avut o serie de propuneri de modificare. Multe dintre ele vor aduce nu doar îmbunătățiri, ci și economii serioase. Încă nu știm cât va dura să se introducă modificările în proiect, luni avem din nou întâlnire și cu conducerea spitalului, pe această temă”, a precizat Gabor.

Peste 3 milioane de euro

La Corpul B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă se vor executa reparații la structura de rezistență a imobilului, precum și lucrări de refacere a instalațiilor şi de reamenajare a saloanelor. Se vor realiza recompartimentări, astfel ca fiecare salon să aibă grup sanitar. De asemenea, vor fi complet refăcute instalaţiile electrice, de gaz, apă şi, dacă va permite bugetul, se va înlocui mobilierul şi alte dotări.
În cadrul acestui proiect se va instala şi un sistem de climatizare în saloane şi pe coridoare sau în grupurile sanitare. Totodată, se va monta şi un sistem de supraveghere video cu timp de stocare minim 10 zile. Sistemul va acoperi corpul B, dar este proiectat astfel încât să poată fi extins pe viitor şi în Corpul A. Pe lista de investiţii se mai regăseşte şi montarea unui sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, instalarea unui sistem de alarmare la fiecare pat cu semnalizare pe hol şi în cabinetul asistenţilor, a unui sistem de distribuţie a semnalului TV, inclusiv prize TV în saloane şi rezerve, dar şi instalarea unui sistem de control acces.
Licitaţia pentru aceste lucrări a coborât preţul cu 25% faţă de valoarea estimată de deviz. Astfel, potrivit contractului de atribuire a lucrărilor semnat în luna noiembrie de Consiliul Judeţean Braşov cu SC Romliant Construct SRL din Baia Mare, câştigătoarea licitaţiei, suma de achitat este de 19,41 milioane de lei, fără TVA, faţă de valoarea estimată de 26,34 milioane de lei. Finanţarea pentru lucrări va fi asigurată în cuantum de 1,5 milioane de euro dintr-un împrumut contractat de Consiliul Judeţean şi 1,8 milioane de euro din vânzarea spitalului de dermatologie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button