Sănătate

BRAȘOV. Peste 150 de localnici consultați gratuit de medici voluntari

  • medici-voluntari_212095.jpg
 

Peste 150 de persoane, copii şi bătrâni, au beneficiat sâmbătă, la Holbav, de servicii medicale gratuite, oferite de o echipă de 17 medici și asistente de la spitale din Brașov și Codlea. Acțiunea a avut loc cu prilejul „Săptămânii Voluntariatului”, în cadrul Campaniei „Preţuieşte-ţi sănătatea”, derulată de Asociaţia „Sfânta Maria” din localitatea Cristian.

Cei 17 medici de la Spitalul de Copii Brașov, Spitalul Militar, Spitalul CFR Brașov și Spitalul Municipal Codlea au plecat ieri, dis-de-dimineață, spre mai multe sate din județ ca să le întindă o mână de ajutor oamenilor care ajung cu greutate în spitalele din orașe. „Ne adresăm în principal copiilor și persoanelor defavorizate din mediul rural, persoanelor care se deplasează mai greu, precum și celor care nu au asigurare medicală. Activitatea noastră s-a axat o bună perioadă pe un centru de zi din Cristian, înființat acum patru ani, însă în ultima vreme am decis să ne extindem cu diverse acțiuni și în apropierea comunei noastre”, a spus Roxana Dobre, coordonatoarea proiectului.

Iniţiatorii au fost impresionaţi de interesul de care au dat dovadă medicii din spitalele braşovene. „Nu ne-am aşteptat ca această idee să poată fi pusă în practică atât de repede. Totul a pornit de la un gând, dar de aici până la mobilizare nu a mai fost decât un pas. Suntem de-a dreptul impresionaţi de dragostea cu care 17 medici şi asistente medicale au venit în întâmpinarea semenilor lor care ajung cu multă greutate în spitalele din oraş”, a continuat ea.

Pe de altă parte, medicii au remarcat atenţia localnicii au acordat-o acestor consultaţii. Aceştia aşteptau pe coridoarele grădiniţei în care s-a desfăşurat evenimentul cu mult înainte de începerea lui. „Au fost găsite și alte probleme, legate de glicemie și chiar o cangrenă. O femeie cu tensiune mare a și fost transportată la spital. Erau persoane care nu ajungeau la medicul de familie din diverse motive, însă fiind vorba de o acțiune colectivă, acum și-au făcut curaj și au venit. De altfel, medicul de familie s-a aflat alături de noi”, a mai declarat Roxana Dobre.

„Ei au avut o mobilizare foarte bună, au fost încântaţi şi le sunt recunoscători medicilor pentru că au venit, mulţi dintre ei nu ştiau că suferă de afecţiunile pe care le-au diagnosticat specialiștii astăzi şi cred că este foarte bine şi se vor mobiliza în continuare să mergem spre un diagnostic final şi spre un tratament adecvat”, a remarcat Adriana Andronic, medicul de familie din localitate.

Pacienţii s-au bucurat de consultaţii variate, de medicină internă, reumatologie, diabet, neurologie, oftalmologie dar cel mai mult s-au remarcat afecţiunile cardiologice. „Au fost foarte multe fibrilaţii şi cardiopatie. Rar găsim atâtea cazuri în Braşov şi mai este încă mult de lucru aici pentru că sunt oameni care nu ştiu că suferă de aşa ceva. Aici este clar o zonă în care oamenii nu au ajuns la medic”, a remarcat dr. Liliana Vaduva, medic specialist la Spitalul CFR din Braşov.

„Vă suntem foarte recunoscători pentru că aţi venit. E greu, nu sunt condiţii să te duci la oraş, este sistemul acesta care ne pune pe drumuri, mergi o dată la medicul de familie, apoi să te programezi, apoi mai mergi o dată la consultaţie, nu este ușor pentru noi, avem animale, avem mult de lucru”, le-a spus voluntarilor o localnică.

Şi copiii au primit sâmbătă consultaţii stomatologice, pediatrice şi oftalmologice gratuite. O parte dintre aceştia au fost diagnosticaţi cu afecţiuni oftalmologice şi stomatologice şi vor beneficia de tratamente gratuite prin Asociaţia „Sfânta Maria” Cristian.

Acesta a fost primul proiect din cadrul Campaniei „Preţuieşte-ţi sănătatea”. „La Holbav și în Colonia 1 Mai am mai fost cu diverse acțiuni la școală. A fost prima acțiune de acest gen, dar plănuim să continuăm. Până la vacanța de vară ar trebui să ajungem la Șirnea, un sat de munte de unde, de asemenea, se ajunge mai greu la oraș”, a mai precizat Roxana Dobre.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare