BRAŞOV. Păr pentru perucile copiilor bolnavi de cancer; donaţii contra tuns gratuit
Iniţiativa lansată de Fundaţia „Renaşterea”, de donare de păr şi de bani, pentru confecţionarea de peruci necesare femeilor şi copiilor care suferă de cancer şi cărora tratamentul le distruge podoaba capilară, a ajuns şi la Braşov, printr-un, sperăm, prim salon de coafură.
Campania de donare de păr pentru realizarea unor peruci, „Vieţi împletite”, a fost lansată de Fundaţia Renaşterea pe 1 octombrie 2015, cu ocazia celei de-a 15-a ediţii a evenimentului „Iluminare în roz”. Atunci, prezentatoarea TV Corina Caragea a dat un exemplu şi a devenit primul donator.
Toţi cei care vor să ajute şi să aducă un zâmbet pe chipul celor încercate de viaţă sunt aşteptaţi să se alăture proiectului. De la nouă saloane – marcate cu „Brave Cut” – în Bucureşti, proiectul a început să se extindă în ţară. „Cei care vor să ne ajute trebuie să ştie că avem nevoie şi de a strânge fonduri pentru manoperă”, spun reprezentanţii Fundaţiei.
Ce trebuie să ştiţi dacă vrei să donaţi păr pentru Campania Vieţi Împletite a Fundaţiei Renaşterea:
Pentru realizarea unei peruci este nevoie de minim 5 codiţe în cazul părului bogat şi de 7 codiţe pentru cel subţire (250-300 g). Lungimea minimă a unei codiţe este 15 cm. Nu există nici un fel de restricţie în ceea ce priveşte părul vopsit sau grosimea firului de păr.
Donaţiile în bani, pentru manopera prelucrării părului, sunt vitale pentru proiect deoarece manopera pentru o perucă poate costă între 800 şi 1500 lei. Donaţiile se pot face online, pe platforma dedicată proiectului comunitate.fundatiarenasterea.ro sau prin donaţii şi sponsorizări către Fundaţia Renaşterea (email: contact@fundatiarenasterea.ro)
La Braşov, deocamdată la Salon Alegria de pe Zorilor 16 se pot face donaţii de păr pentru copii bolnavi de cancer: „Noi vom avea grijă ca părul dumneavoastră să ajungă la copii care au nevoie de el. Ne ocupăm de colectare, ambalare şi suportăm toate costurile de expediere necesare transportului către Fundaţia care se ocupă de acest lucru. De asemenea, vă oferim tuns+styling gratis pentru toţi donatorii. Vă mulţumim că faceţi parte din familia noastră!”.
La salonul amintit, o tânără şi-a donat deja părul (foto). „Clienta de astăzi, Ramona Andreea, a decis să facă o schimbare nu numai pentru ea, ci şi pentru cei din jur. A hotărât să îşi doneze părul către Fundaţia Renaşterea. Un gest frumos pentru cei ce au nevoie. Salon Alegria susţine astfel de acţiuni. Ne bucurăm să avem alături de noi astfel de oameni!”, se arată pe pagina de Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.