BRAȘOV. „O picătură de sudoare valorează mai mult decât o mie de cuvinte”, spune un voluntar la Crucea Roșie
Luni a avut loc Gala națională a voluntarilor de Cruce Roșie din România, un eveniment de recunoaştere publică a voluntarilor care au avut o contribuţie semnificativă în desfăşurarea activităţilor Crucii Roşii Române.
Competiţia a inclus şase categorii: „voluntarul anului”, „proiectul de voluntariat al anului”, „voluntarul anului în domeniul social”, „voluntarul anului în domeniul pregătirii şi intervenţiei la dezastre”, „voluntarul anului în domeniul educaţiei pentru sănătate” şi „voluntarul anului în domeniul primului ajutor”.
Aplicaţiile înscrise în competiţie au fost supuse votului public, în vederea stabilirii finaliştilor. La fiecare categorie au fost considerate finaliste primele trei persoane sau proiecte care au obţinut cel mai mare număr de voturi.
În etapa a doua a concursului, voluntarii finalişti au fost jurizaţi de o comisie formată din şase membri din rândul partenerilor şi sponsorilor Crucii Roşii Române.
Cu peste 900 de voturi, premiul pentru „Voluntarul anului în domeniul pregătirii şi intervenţiei la dezastre” a fost câştigat de Ioan Claudiu Dascălu, voluntar al filialei de Cruce Roşie Braşov.
„Sunt voluntar la filiala de Cruce Roșie Brașov de aproape 3 ani. De la început am fost atras de partea de Prim-Ajutor și de prevenire și pregătire pentru situațiile de dezastre. Mi-am început activitatea ca novice evoluând pe parcurs si axându-mă pe toate categoriile dar cu foarte mult accent pe departamentul de dezastre. Ușor am ajuns să fiu coordonator pe Banca de Alimente în filială, iar ulterior Coordonator pe voluntarii de pe Serviciul de Ambulantă al filialei. Despre mine pot spune că sunt o fire dinamică, plină de energie ce intervine indiferent de situație pentru a da o mână de ajutor. Unul din motto-urile mele este *O picătură de sudoare valorează mai mult decât o mie de cuvinte*”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.