BRAŞOV. Nu mai fi indiferent! Îmbrăţişează diferenţa! Are un scop caritabil
„Dăruind vei dobândi!” a spus părintele Nicolae Steinhardt. Este cugetarea care se potriveşte perfect unui eveniment organizat în scop caritabil, iar tema spectacolului – „Îmbrăţişează diferenţa!” – te scoate din starea de indiferenţă faţă de problemele celor din jur.
Organizaţiile nonguvernamentale „Theoemydor” şi „Rază de Speranţă” din Braşov, cu sprijinul Primăriei Prejmer şi al Protopopiatului Ortodox Săcele, organizează spectacolul de caritate în sprijinul copiilor cu autism.
Evenimentul va avea loc în 2 aprilie 2017, la Casa de Cultură Prejmer, începând cu ora 16.00.
„Pentru a atrage atenţia asupra cauzei noastre, reprezentanţii Operei Braşov, ai Centrului Cultural Reduta şi ai Primăriei Prejmer sunt alături de noi şi cu iluminarea în culoarea albastră a clădirilor în care-şi desfăşoară activitatea, deoarece data de 2 aprilie este, de asemenea, ziua de conştientizare a autismului, iar culoarea albastră este reprezentativă pentru această ocazie”, ne-au transmis organizatorii.
Costul unui bilet la spectacolul „Îmbrăţişează diferenţa!” este de 30 lei.
Toate fondurile vor fi donate celor două asociaţii care sprijină copiii cu autism.
Printre invitaţii speciali ai evenimentului se regăsesc grupul Anatoly, prim-balerinii Emilia şi Dorin Mirea, părinţii singurului lor copil care suferă de autism, Rodica Stan, Sabine Doroş.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.