Sănătate

BRAȘOV. „Nu abandonaţi bolnavii de cancer!”

 

Fundația Hospice Casa Speranței face un nou apel: „Nu abandonaţi bolnavii de cancer!”. Reprezentanții fundației atrag atenţia că, în pandemie, spitalizările pacienților oncologici au scăzut, accesul la servicii medicale a fost mai dificil, iar o ultimă soluţie a reprezentat-o Hospice, care a trebuit să se descurce în contextul în care şi sponsorizările sau donaţiile au scăzut.
„Pandemia de coronavirus a afectat întreaga societate, însă pentru pacienții cronici și cei oncologici, greul a fost și mai greu. Peste jumătate dintre bolnavii cronici de la noi din ţară nu au beneficiat de tratamentele de care aveau nevoie, potrivit datelor Observatorului Român de Sănătate. Peste jumătate dintre bolnavii cronici din România consideră că pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra calităţii îngrijirilor medicale primite, în timp ce nivelul total al spitalizărilor la nivel naţional s-a prăbuşit dramatic în perioada martie – august 2020: cu 48% mai puţine decât în perioada similară din 2019. În cazul pacienţilor care suferă de cancer, numărul internărilor a scăzut cu 46%. Cauzele reducerii calităţii serviciilor medicale sunt, potrivit bolnavilor chestionaţi: blocarea accesului la spitalul unde obişnuia să meargă prin transformarea acestuia în spital Covid, restricţiile de circulaţie impuse şi absenţa medicamentelor necesare. O treime dintre bolnavii cronici chestionaţi au avut dificultăţi în a găsi medicamentele de care au nevoie. Încă de la debutul pandemiei, Hospice Casa Speranţei a tras un semnal de alarmă – Cancerul nu stă la distanţă – şi a făcut un apel public pentru ca pacienţii oncologici şi cei cronici să nu fie abandonaţi, pentru că bolile incurabile şi cancerul nu ţin cont de context, iar tratamentele şi durerea nu pot fi puse pe pauză.  În contextul în care întreaga societate a fost afectată, inclusiv financiar, de contextul pandemic, sponsorizările şi donaţiile au scăzut şi ele dramatic, în unele luni chiar cu 90%. Cu toate acestea, spitalele Hospice Casa Speranţei au rămas deschise, ca până acum, 24/24”, au subliniat reprezentanţii Hospice.
În primele nouă luni ale anului, HOSPICE a avut în îngrijire 4.000 de pacienţi. Echipele medicale au făcut 4.371 de vizite la domiciliu, 2,268 de consultaţii în ambulatoriu şi încă 8.865 de consultaţii la distanţă, terapeuţii fundației au fost alături de pacienţi cu 1.933 de sedinţe de consiliere psihologică, iar asistenţii sociali au făcut 3.360 de intervenţii. Însumat, pentru toţi pacienţii din cele două spitale din Bucureşti şi Braşov, au fost 7.583 de zile de spitalizare.
„Vă rugăm să nu îi abandonăm pe bolnavii de cancer! Vom putea să oferim îngrijire paliativă gratuită pentru cât mai mulţi pacienţi doar cu sprijinul comunităţii, al companiilor şi al celor care cred în cauza îngrijirii paliative. Poţi susţine HOSPICE Casa Speranţei: donând pe https://www.hospice.ro/doneaza/ sau în cont Raiffeisen Bank (SWIFT: RZBRROBU) – RO30 RZBR 0000 0600 1220 1968 (RON), CUI: 4921504 – Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei sau trimiţând un SMS la 8864 cu mesaj TIMP (cost 4 euro). De asemenea, reprezentanţii companiilor sunt încurajaţi să utilizeze până la sfârşitul acestui an facilitatea fiscală care permite direcţionarea până la 20% a impozitului pe profit/venit datorat statului sau 0,75% din cifra de afaceri către fundaţia Hospice Casa Speranţei”, au mai spus reprezentanţii organizației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button