BRAȘOV. Mâinile curate salvează vieți
Aproape 500 de braşoveni au luat parte astăzi la cea de-a doua ediţie a campaniei naţionale „Mâini curate pentru Sănătate”, o campanie de educaţie sanitară, cu privire la riscurile asupra sănătății care pot apărea ca urmare a igienei precare a mâinilor, campanie derulată de Fundația Clinica Sf. Constantin din Brașov, cu sprijinul Ropharma și B. Braun. Medici ai Spitalului Sf. Constantin, împreună cu circa 40 voluntari ai Fundației Clinica Sf. Constantin din Brașov şi zece studenţi de la Facultatea de Medicină, au venit cu metode ingenioase de prezentare a informaţiilor referitoare la igienă, metode de protecţie şi prevenţie. Astfel, cei care au acceptat au avut parte de „testul cutiei negre”, un dispozitiv în care se introduc mâinile după aplicarea FluoRub, o soluție fluorescentă cu ajutorul căreia prezenţa microbilor poate fi observată cu ochiul liber. Înainte şi după ce s-au spălat, clasic, pe mâini, participanţii la campanie au fost invitaţi să le introducă în „cutia neagră”, iar rezultatul a fost incredibil: microbii au continuat să existe şi după spălare, chiar dacă în număr mai mic!
Pentru a se asigura că această situaţie nu se va repeta, voluntarii i-au învăţat cum să se spele corect pe mâini şi le-au înmânat pliante şi broşuri. Pe ecranul de la recepția spitalului a rulat un filmuleț de prezentare, adresat în primul rând personalului medicaș, pe aceeași temă, „Mâinile curate salvează vieți”. În plus, la iniţiativa dr. Andreea Moldovan, medic primar al secției de Boli Infecțioase a Spitalului Sf. Constantin, voluntarii le-au oferit sfaturi şi fluturaşi despre cele cinci reguli-cheie privind igiena alimentaţiei. Dr. Andreea Moldovan este şi coordonatoare a Vigigerme®, un program complex de prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești, prin care a câștigat pentru Spitalul Sf. Constantin din Brașov, titlul de „Cel mai curat spital din Europa”, în cadrul „European Hygiene Excellence Award 2013” .
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.