Sănătate

BRAŞOV. Examenul trichineloscopic, obligatoriu pentru prevenirea unei boli cu potenţial letal

 

Ţinând cont de faptul că începe perioada de sacrificare a porcilor, în gospodăriile din mediul rural, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov au ţinut să amintească de importanţa examenului trichineloscopic, pentru prevenirea infestării cu parazitul Trichinella Spiralis la om. 

Consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larve ale parazitului din genul Trichinella poate conduce la trichineloză (numită şi trichinoză), o boală cu potenţial letal, motiv pentru care autorităţile amintesc, an de an, cât de important este examenul trichineloscopic.

La nivelul DSVSA Braşov şi la sediul circumscripţiilor sanitar-veterinare din judeţ (CSVSA Star, CSVSA Săcele, CSVSA Râşnov, CSVSA Bran, CSVSA Codlea, CSVSA Rupea şi CSVSA Făgăraş) se vor efectua examene trichineloscopice prin metodă directă, scop în care s-a asigurat dotarea materială necesară, personal calificat şi s-a asigurat un program de lucru prelungit, conform directorului instituţiei, dr. Dorin Enache. Programul de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic, la sediul DSVSA Braşov, va fi de luni până vineri între orele 8.30-15.30, iar sâmbăta şi duminica între orele 9.30 şi 14.30. La nivelul circumscripţiilor, din data de 4 decembrie, programul va fi între orele 8.00 – 17.00 de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00 în zilele de sâmbătă şi între orele 9.00 – 14.00 în zilele de duminică.

Cât costă examenul trichineloscopic

În vederea efectuării examenului trichineloscopic, proprietarii porcinelor sacrificate în gospodărie trebuie să se prezinte la centru cu cartea de identitate, cu crotalia auriculară a animalului sacrificat în vederea operării și scăderii acestuia din Baza Națională de Date şi cu următoarele probe de carne cu greutatea de aproximativ 200g:
– pilierii diafragmatici – 2 formaţiuni musculare fusiforme, în forma literei V, care se găsesc între ficat şi pulmon.

În situaţia în care proba de pilieri diafragmatici este insuficientă, aceasta se va completa cu următoarele formaţiuni musculare:
– diafragma – porţiunea musculo-tendinoasă care separă cavitatea abdominală de cavitatea toracică şi care, de regulă, rămâne prinsă pe faţa internă a coastelor;
– musculatura intercostală – două coaste nedesfăcute în lungime de circa 10 cm;
– baza limbii

Examinarea trichineloscopică prin metoda directă se efectueză contracost, tariful pentru determinarea Trichinella spp., prin trichineloscopie directă, este de 10,80 lei cu TVA. Confirmarea cazurilor pozitive de trichineloză depistate în aceste centre se va face la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Brasov, prin metoda digestiei artificiale.

Porcinele crescute în gospodăriile populaţiei pot fi sacrificate si în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar sau pot fi vândute în târguri de animale autorizate sanitar veterinar, cu condiţia ca acestea să fie identificate prin crotaliere şi însoţite de „formular de mişcare” şi „certificat de sănătate pentru suine vii”, eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitatea de origine.

Despăgubiri

În conformitate cu prevederile HG nr. 1214/ 2009, proprietarii ai căror porci au fost diagnosticați cu Trichinella Spiralis vor fi despăgubiți de la bugetul de stat la valoarea prețului de piață a animalului, după confiscarea cărnii şi subproduselor comestibile în vederea incinerării acestora într-o unitate autorizată sanitar veterinar. Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, numai persoanele fizice proprietare de animale identificate în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Celorlalţi braşoveni, care vor cumpăra carne şi produse din carne, reprezentanţii DSVSA Braşov le recomandă să se aprovizioneze numai din unități sau spații autorizate/înregistrate sanitar veterinar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare