Sănătate

BRAŞOV. Dr. Dan Grigorescu: „DAR DIN DAR…se face RAIUL!”. Pentru pacienţii grav răniţi şi pentru cei care îi „repară”

  • aparat-chirurgie-plastica_294643.JPG
  • tourniquet_294645.jpg

Dr. Dan Grigorescu, șeful secţiei clinice de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, a postat pe pagina de Facebook un mesaj intitulat „DAR DIN DAR…se face RAIUL!”, referitor la cel mai recent aparat primit drept donaţie care permite efectuarea intervenţiilor de chirurgie plastică de mare durată, fără afectarea pacienţilor. Dispozitivul care completează donaţiile ce au făcut posibilă funcţionarea a două paturi de mari arşi la SCJU Braşov a fost utilizat prima dată vineri, 11 februarie, la o operaţie de reconstrucție totală a degetului mare a mâinii dominante distrus în timpul unui accident de muncă, după cum a precizat chirurgul.

„Donațiilor de peste 70.000 de euro ale LOSAN Romania care s-au materializat în funcționarea, începând cu 1 februarie 2019, a celor două paturi de arși gravi din cadrul UFA (Unității Funcționale de Arși), parte a secției clinice chirurgie plastică, li se adaugă o alta, de «numai» 5.000 de euro, absolut necesară colectivului nostru pentru a opera în condiții dintre cele mai moderne pacienții care au nevoie de intervenții de mare durată.

Tourniquet-ul fabricat de cea mai tare firmă din domeniu (Zimmer – USA) ne va permite să prelungim operațiile laborioase o perioadă mult mai lungă fără ca pacientul să fie afectat de lipsa prelungită de oxigen în membrele supuse intervențiilor chirurgicale.

Mâine (nota. red. – vineri) îl inaugurăm în cadrul unei operații de reconstrucție totală a policelui (degetului mare al) mâinii dominante distrus în timpul unui accident de muncă.

Mulțumim, LOSAN!

Încă o dată!”, a scris dr. Dan Grigorescu pe Facebook.

Sursa foto: Facebook/Grigorescu Dan


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare